Copiii - mereu în atenţia Moldova Agroindbank

Vacanţa a început cu multe evenimente culturale şi distractive pentru copii, organizate cu suportul şi cu participarea BC “Moldova Agroindbank” SA. 
Pe 1 iunie, a fost întins “cel mai lung desen” executat de copiii care au vizitat sărbătoarea Zilei Copiilor, organizată în preajma Arcului de Triumf din capitală de către studioul “Artinfinit” cu suportul MAIB. Lungimea desenului a constituit 600 de metri. Sute de copii au reuşit să-şi lase picturile pe această “pînză gigantică”.
 
 
Participanţii au avut parte şi de multe alte surprize – cadouri plăcute din partea MAIB, face painting, concursuri cu premii şi o tombolă pentru cei mai activi.
În  aceeaşi zi, tot cu suportul MAIB a fost petrecută “Sărbătoarea celor mai activi cititori ai Bibliotecii Publice din oraşul Cricova”, care la fel, a strîns împreună copiii şi părinţiii lor. Astfel, pe durata întregii zile, cei prezenţi au savurat programul distractiv cu dulciuri şi surprize din partea organizatorilor.
 

 
Moldova Agroindbank participă şi susţine cu drag acţiunile dedicate copiilor. În acest sens, pe lîngă suportul financiar, banca mai deleghează angajaţi, care au grijă de buna desfăşurare a acestor evenimente. Mai mult, membrii echipei băncii implică şi copiii lor în diverse acţiuni publice, manifestări şi concursuri, MAIB fiind o familie numeroasă, cu peste 1500 de copii în vîrstă pînă la 16 ani. 

Asfel, copiii membrilor organizaţiei sindicale a MAIB au participat la Concursul Copiilor Talentaţi ai membrilor de sindicat, organizat de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. Doi din cei trei finalişti ai concursului, din rîndul copiilor membrilor Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor Bancari şi de Asigurări, sînt copiii angajaţilor Moldova Agroindbank.  Vineri, 3 iunie, la Palatul Sindicatelor a avut loc ceremonia de premiere a finaliştilor: Daria Rudenco şi Maxim Beloconnîi au interpretat, în cadrul evenimentului, propriile lor poezii care le-au şi adus victoria în concursul copiilor talentaţi.      

MAIB felicită toţi copiii cu pruilejul recentei sărbători - Ziua Internaţională a Copiilor şi le urează o copilărie fericită şi fără griji! Misiunea maturilor este asigurarea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea copiilor. Acest obiectiv este parte importantă a politicii de Responsabilitate Socială Corporativă a BC „Moldova Agroindbank” SA şi este realizat consecvent, cu perseverenţă nu doar de 1 iunie, ci pe parcursul tuturor celor 25 de ani de activitate a băncii.  
 
 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok