Experiment: Cum să achiţi cu cardul în localurile din Chişinău şi să îţi întorci o parte din bani

Fiecare dintre noi merge practic zilnic la cumpărături pentru a-şi umple frigiderul, pentru a-şi procura produse de îngrijire sau pur şi simplu iese în oraş ca să petreacă timpul într-un mod plăcut. Unii scot banii din buzunar şi îşi achită cumpărăturile cash, alţii însă aleg să facă această tranzacţie cu ajutorul unui card bancar, pentru ca în rezultat să îşi întoarcă o parte din suma cheltuită.

Prin intermediul cardului de la Moldova Agroindbank cumpărăturile devin de două ori mai plăcute, pentru că, pe lângă produsul propriu-zis, clienţii primesc şi un cash-back garantat. Echipa #diez şi-a propus să realizeze un experiment şi a ales patru locaţii în care putem beneficia de serviciul cash-back. Pay&Save este primul proiect de cash-back din Moldova şi reprezintă un program de loialitate destinat utilizatorilor de carduri MAIB, astfel încât fiecare client poate beneficia de cash-back la fiecare cumpărătură achitată cu cardul.

 

 
Proiectul Pay&Save numără peste o sută de parteneri de la care poţi beneficia de întoarcerea banilor, iar în total sunt aproximativ 600 de puncte comerciale, motiv pentru care nu ne-a fost prea greu să alegem locaţiile pe care vrem să le vizităm. Proiectul Pay&Save este extins pentru următoarele categorii: servicii, hoteluri şi restaurante, frumuseţe şi sănătate, reparaţii, mobilă, auto şi shopping.

Experimentul nostru a început la una din staţiile Tirex-Petrol, unde am alimentat automobilul cu opt litri de benzină în sumă totală de 150 de lei, cu un cashback de 1,6% – echivalentul a 2,40 lei. Lunar, de obicei avem nevoie de aproximativ 60 de litri de benzină, care costă 1.000 de lei. Achitând cu cardul de fiecare dată, la sfârşitul lunii avem un câştig de 16 lei. Deşi aparent pare o sumă mică, dacă facem o simplu calcul, constatăm că anual vom primi înapoi 192 de lei.

 

Următoarea noastră locaţie a fost un magazin de cosmetică şi parfumerie, unde am procurat două produse de îngrijire zilnică, în sumă totală de 120 de lei. Magazinul pe care l-am ales noi oferă un cash-back de 4%, astfel că în urma acestei cumpărături am primit înapoi pe card 5 lei. Lunar însă, în medie, o persoană cheltuie aproximativ 500 de lei pentru produse cosmetice şi de îngrijire. Achitând cu cardul, clientul va beneficia de un cash-back de 20 de lei, iar anual  va primi înapoi 240 de lei.

 

 

Pay&Save este primul proiect de acest gen din Republica Moldova şi aici mă refer în general la termenul de cashback. Proiectul de fapt este unul mult mai complex, iar acum prezentăm prima parte a acestuia, pentru a obişnui clienţii. Pe site-ul Pay&Save, fiecare deţinător de carduri MAIB se poate loga şi poate afla mai multe informaţii statistice prin intermediul unui birou virtual de evidenţă a cheltuielilor. Astfel, poţi afla care au fost sumele pe care le-ai achitat timp de o lună, de câte ori ai fost la un anumit agent economic etc.”, menţionează Boris Foca, fondatorul proiectului.



Pentru că fiecare dintre noi îşi face des cumpărăturile în market, am mers la Fourchette pentru a procura câteva produse de necesitate zilnică. Ne-am plimbat mult timp prin magazin şi am pus în coş câteva lucruri, care ne-au costat 127 de lei. În cazul în care veţi face cumpărăturile la acest magazin, veţi primi pe card un cash-back de 2%. În cazul nostru a fost o sumă de 2,50 lei. Dacă presupunem că aceste cumpărături sunt făcute de trei ori pe săptămână, lunar vom primi înapoi pe card 30 de lei. Dacă adaugăm însă în coş mai multe produse, vom avea şi un cash-back mai mare. Clienţii nu sunt impuşi să îşi facă cumpărăturile anume în acest market, pentru că printre partenerii serviciului sunt şi alte magazine, inclusiv de haine, încălţăminte sau cărţi.

 


 
Am decis să includem în traseul experimentului nostru şi un restaurant confortabil, care pe deasupra ne-a oferit şi un cash-back foarte generos. În acest local am achitat din nou cu cardul o sumă de 220 de lei, iar înapoi am primit 19 lei, cash-back-ul fiind de 9%. Să presupunem că un tânăr iese o dată pe săptămână să ia masa în oraş, aşa că lunar acesta ar putea primi înapoi în medie 80 de lei. Un alt avantaj al achitării cu cardul în aceste cazuri este faptul că nu mai eşti nevoit să ai în portmoneu zeci de carduri de reducere pentru fiecare local în parte. Cardul MAIB te scuteşte de toate cardurile de reduceri şi îţi oferă aceleaşi avantaje, chiar mai multe. Alte localuri pe care le puteţi vizita şi unde, achitând cu cardul, puteţi primi bani înapoi sunt: Midpoint Cafe, Q Bar, Rozmarin Cafe, Taxi Blues, Zen Sushi etc.

 


Într-un final, adunând toate cifrele de mai sus, constatăm că, dacă achităm cu cardul, vom primi un cash-back de 85 de lei, sumă care s-ar putea să nu vă pară prea mare, însă, dacă e să o raportăm la un an întreg, vom obţine 1.020 de lei. Astfel, un card MAIB îţi înlocuieşte zecile de carduri de reduceri şi pe deasupra îţi mai dă şi bani la fiecare cumpărătură.

Lista completă a partenerilor Pay&Save, precum şi cashbacak-ul oferit de fiecare companie pot fi găsite AICI.

Pay&Save este un program de loialitate destinat deţinătorilor de carduri Moldova Agroindbank. Achitând cumpărăturile cu cardul MAIB, clienţii primesc cash-back garantat la fiecare plată. Doar în anul trecut, prin intermediul proiectului au fost returnaţi aproape un milion de lei, iar Pay&Save a numărat 13.000 de persoane.

Sursa articolului www.diez.md.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok