Vara premiilor de la Visa şi Moldova Agroindbank începe!

BC “Moldova Agroindbank” SA în parteneriat cu compania Visa Inc lansează campania promoţională „Vara premiilor de la MAIB şi Visa”, la care pot participa deţinătorii de carduri bancare Visa. Astfel, vara aceasta, clienţii au ocazia să se bucure din plin de cumpărăturile efectuate, care pot să le aducă premii deosebit de plăcute pe tot parcursul sezonului estival.

În cadrul Campaniei vor fi acordate 5 pachete turistice pentru două persoane, cu posibilitatea alegerii destinaţiei de către câştigător. Beneficiarii pachetelor turistice vor putea pleca intr-un sejur, în ţara pe care doresc să o viziteze – fie o oază de relaxare, fie un pol al distracţiei.
De asemenea, în cadrul Campaniei vor fi acordate 300 certificate-cadou, în valoare de 1000 lei fiecare, care vor  putea fi valorificate într-o reţea de magazine de mărfuri de uz casnic.

Fiecare tranzacţie de minim 50 lei, efectuată cu un card Visa de debit şi/sau de credit (cu exceptia cardurilor Visa Business), în lei sau în valută străină, este înscrisă automat la Campanie. Astfel, clienţii sunt invitaţi să achite produsele sau serviciile cu cardul Visa de la MAIB, la POS-terminale în regim contactless sau on-line la comercianţii din Republica Moldova, pentru a primi şansa unei vacanţe frumoase şi plăcute.

Campania se va desfăşura în perioada 01 iunie – 31 iulie 2017, pe tot teritoriul Republicii Moldova. Doar o singură achitare cu cardul Visa de la MAIB poate fi biletul norocos pentru o escapadă spectaculoasă în ţara preferată!

Pentru mai multe detalii referitor la desfăşurarea Campaniei, consultaţi Programul campaniei „Vara premiilor de la MAIB şi Visa” sau apelează Call Center la 022 268 999.".

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok