Moldova Agroindbank a susţinut cauza nobilă HOSPICE Angelus

Fundaţia Filantropică Medico-Socială Angelus Moldova a organizat cea de-a VII-a ediţie a Cupei Anuale la Fotbal HOSPICE. Scopul acestui turneu a fost de a colecta fonduri în bugetul organizaţiei „HOSPICE Angelus”, care vor fi redirecţionate în beneficiul copiilor şi adulţilor cu boli incurabile în stadiu avansat. Tradiţional, acest eveniment caritabil a fost susţinut de BC “Moldova Agroindbank” SA, care a sprijinit financiar desfăşurarea competiţiei şi a participat cu propria echipă de sportivi.

În acest an, la turneu au participat 14 echipe, formate din reprezentanţi ai instituţiilor din ţară (companii private, instituţii de stat, bănci, reprezentanţi ai corpului diplomatic). Participanţii la turneu nu doar şi-au arătat măiestria la fotbal, dar şi au făcut donaţii în fondul Hospice Angelus, pentru a susţine cauza nobilă a asociaţiei şi totodată pentru a asigura continuitatea serviciilor de îngrijire a copiilor şi adulţilor care suferă de boli incurabile.
Echipa MAIB, compusă din 9 jucători, a demonstrat un puternic spirit de echipă, alături de o pregătire fizică şi morală foarte bună, câştigând Cupa Hospice!

Moldova Agroindbank participă şi susţine mai multe proiecte caritabile din cadrul organizaţiei filantropice “Hospice Angelus” (Turneul de fotbal, Balul de caritate Hospice Angelus ş.a.), aducîndu-şi aportul la realizarea obiectivului apreciabil şi important, pe care şi l-a propus “Hospice Angelus”.
Notă: HOSPICE Angelus Moldova este principalul furnizor de servicii de îngrijiri paliative gratuite oferite copiilor şi adulţilor care suferă de boli incurabile, în stadiu progresiv, avansat, cu un pronostic limitat de viaţă. În 2016, mai mult de 2300 de persoane au găsit susţinere alături de HOSPICE Angelus.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok