MAIB recomandă 12 comori literare pentru a-ţi îmbogăţi gândirea financiară în 2021

Se spune că banii nu aduc fericirea, dar cu toţii conştientizăm importanţa lor în secolul XXI. Poate că, totuşi, ne schimbă viaţa odată ce învăţăm să-i gestionăm strategic? Să facem cumpărături ghidaţi de necesităţi, să economisim şi să investim, să lăsăm banii să circule într-un lanţ logic şi absolut firesc. 
 
Pornind de la valoarea şi rolul finanţelor în viaţa noastră, cum te-am obişnuit deja la început de an,  venim cu câteva recomandări de cărţi de educaţie financiară. Scrieri care au schimbat vieţile a mii de oameni şi care, cu siguranţă, îşi vor lăsa amprenta şi asupra obişnuinţelor tale de administrare a banilor.
 
Tradiţional, facem 12 recomandări de comori literare, câte una pentru fiecare lună a anului:
 
1. Cel mai bogat om din Babilon – George Clason
Dacă eşti prea darnic şi realizezi că acest lucru deseori lucrează împotriva ta, atunci ai grijă ca această carte să fie în fiecare seară pe noptieră. Printre file vei descoperi cum economiile nu doar că te pot salva, dar şi te pot îmbogăţi simţitor. 
 
2. Conducta de milioane - Burke Hedges 
O carte dedicată primordial celor care s-au gândit cel puţin de 2 ori că nu sunt suficient de mult plătiţi pentru ceea ce fac. Burke Hedges explică circuitul banilor şi cum să-ţi construieşti propria „conductă”. 
 
3. Copil bogat, copil isteţ - Robert Kiyosaki 
Dacă ai citit „Tată bogat, tată sărac”, găseşte un loc şi acestei cărţi în bibliotecă. E despre arta de a nu rămâne îndatorat şi cum locul de muncă de vis s-ar putea să nu te fericească financiar.  
 
4. De la idee la bani – Napoleon Hill
Probabil una dintre cele mai populare cărţi din domeniul financiar. După cum spune şi titlul, nu e îndeajuns să visezi – învaţă să transformi aspiraţiile în realitate, realitate care să-ţi bucure nu doar inima, dar şi buzunarul.
 
5. Principii - Ray Dalio
Un bun început dacă în acest an ai ca scop să investeşti. Ray Dalio te va învăţa să nu greşeşti, dar chiar dacă se va întâmpla asta, tot el îţi va spune cum să transformi un eşec în oportunitate.
 
6. De neclintit – Tony Robbins
Recomandată în primul rând pentru strategiile de elaborare a unui plan financiar, opera lui Tony Robbins are şi mai multe idei cheie pe care le poţi implementa mai ales dacă ai în spate o afacere.
 
7. Cum să vorbeşti pe limba banilor - John Lanchester
La prima impresie e un dicţionar plictisitor, dar dacă activezi în sfera economică îţi va fi cel mai bun prieten.
 
8. O pereche de pantofi: finanţele şi contabilitatea afacerii - Tinca Celnicu
2021 poate fi un an bun pentru lansarea unei afaceri, de aceea iniţierea în arta administrării financiare trebuie să fie un obiectiv de bază. Această carte te va ajuta să înţelegi cum circulă banii în cadrul întreprinderii şi cât de rapid poţi avea profit.
 
9. Dă lovitura! De ce acum e momentul să faci bani din pasiunea ta – Gary Vaynerchuk
Chiar dacă multe voci spun că anul ce urmează va fi unul provocator, nu uita că orice provocare poate fi o ocazie unică de a te manifesta. Împreună cu Gary Vaynerchuk evaluează posibilitatea de a transforma pasiunea într-o activitate care să-ţi aducă nu doar plăcere, dar şi bani.
 
10. Poţi face avere, chiar dacă începi mai târziu - David Bach
Aşa cum 2020 a fost un an în care ne-am trezit cu nevoia de a economisi la greu, acum e momentul potrivit să învăţăm cum să facem rezerve din timp. În plus, autorul acestei cărţi este singurul care descrie detaliat paşii concreţi ai sintagmei „plăteşte-te mai întâi pe tine însuţi”. 
 
11. Investitorul inteligent - Benjamin Graham
Niciodată nu este târziu să înveţi a investi. Autorul cărţii te va duce uşor, dar sigur, în lumea acţiunilor, bursei de valori şi gândirii strategice.
 
12. Aici ar fi trebuit să fie cartea pentru decembrie 2021, dar aşa cum este o lună dedicată totalizărilor, cea mai bună carte pe care ai putea să o citeşti sunt chiar propriile lecţii însuşite pe parcursul celor 12 luni.

Notează-le pe o foaie şi analizează cât de mult au influenţat asupra gândirii tale financiare. Nu uita, un aspect mai important în viaţă este informaţia, care este de nepreţuit!
 
Moldova Agroindbank îţi doreşte lecturi motivaţionale în 2021, încurajându-te să-ţi dezvolţi noi obiceiuri financiare sănătoase. Spor la citit!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok