Antreprenoriatul – ghidat pas cu pas la MAIB Studio AVANTI

Sesiuni de instruire despre antreprenoriat, cum să deschizi o afacere, cum să elaborezi un plan de afaceri, astfel încât să fie de succes, dar şi cum să dezvolţi gândirea strategică, în spiritul antreprenoriatului sunt găzduite pe parcursul lunilor octombrie – decembrie a.c. în incinta Centrului pentru Tineri “MAIB Studio AVANTI”.   

Instruirile sunt parte ale proiectului “Diamond Challenge Moldova, ediţia a VI-a, implementat de Asociaţia INVENTO cu sprijinul financiar al Universităţii Delware din SUA şi în parteneriat cu Junior Chamber International (JCI).  

Elevii din licee, colegii şi şcoli profesionale din republică participanţi la instruiri vor beneficia şi de mentorat în vederea elaborării planului propriei lor afaceri, iar în februarie 2019 le vor prezenta la finala naţională a competiţiei antreprenoriale. Miza “Diamond Challenge Moldova” este mare – şansa de a beneficia de instruire şi susţinere metodologică pentru gestionarea procesului de deschidere ulterioară a propriei afaceri, dar şi tentaţia premiului mare – 1000 dolari SUA şi oportunitatea de a participa la finala internaţională din Delware, SUA.

“Devine o tradiţie ca la AVANTI să-şi dea întâlnire tot mai mulţi tineri studioşi, dornici să afle informaţii noi din lumea financiară, să-şi dezvolte abilităţi şi deprinderi antreprenoriale, să gândească strategic şi să treacă de la ideea de business la implementarea acesteia. La Moldova Agroindbank ne bucurăm să-i ghidăm pas cu pas, să le susţinem ascensiunea, să dăm aripi planurilor lor îndrăzneţe de afaceri. Prin proiectele implementate – Academia Bancară, Diamond Challenge Moldova – ne reafirmăm susţinerea pentru educaţia financiară a tinerei generaţii”, a declarat Daniela Polevoi, manager resurse umane MAIB.     

Centrul pentru Tineri “MAIB Studio AVANTI” a fost inaugurat acum un an, fiind un spaţiu destinat educaţiei financiare, al inspiraţiei şi dezvoltării aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor. Activităţile desfăşurate în cadrul Centrului sunt în unison cu politica de responsabilitate social corporativă a Moldova Agroindbank, care susţine mai multe proiecte educaţionale şi economice pentru tineri, inclusiv “Burse de Merit”, “Burse pentru viitorul tău”, Săptămâna educaţiei financiare, Concursul naţional de business planuri pentru tineri etc.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok