Turneul de tenis de masă între angajaţii băncii, ediţia 2018

 În fiecare an Turneul de Tenis de masă între angajaţii băncii adună tot mai mulţi iubitori ai acestui sport. Ediţia din acest an nu a fost o excepţie, mai mulţi angajaţi MAIB şi-au demonstrat măiestria în mânuirea paletei. Strigăte de bucurie şi emoţii retrăite cu intensitate maximă au predominat la Turneu. Evenimentul s-a desfăşurat pe 18 februarie 2018, în sala de sport a Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport.

Suporterii au avut parte de mai multe momente fierbinţi, în care au aplaudat în picioare jucătorilor. Jocuri incitante, care au pus pe jar pe suporteri au prezentat: Balaban Boris (locul II), Omarov Anna (locul II), Beldiga Ghenadie (locul III), Nucă Cristina (locul III), Dubrovin Petru, Plop Maria, Rebeja Valentin, Panainte Mihail, Bivol Marin, Chiriac Ignat.

Turneul a culminat cu meciurile din finală, la masculin şi feminin. Suporterii au fost impresionaţi de jocul prestat de Valeriu Pîslaru, care a câştigat competiţia, calificându-se în finală fără a suferi vreo înfrângere. Este de notat că domnul Pîslaru are în palmaresul său mai multe victorii la diferite competiţii, fiind un tenisman calificat. La grupa feminină, surpriza a fost adusă de Veronica Boboc, care a ocupat locul I la Turneu. Veronica a mărturisit că este o amatoare a tenisului, dar nu s-a aşteptat să ocupe locul I – : „şi cu atât mai mari au fost emoţiile când am câştigat meciul final”, continuă Veronica.

Participanţii au recunoscut că tenisul de masă este un joc care presupune, pe lângă o viteză mare de reacţie şi de execuţie, un joc de control al emoţiilor. „Aici, este valabilă expresia – cine primul îşi pierde calmul, acela pierde”, mărturiseşte unul dintre participanţi.

La Turneu a fot prezent Eugeniu Josan, membru al Comitetului de Conducere al băncii, şef al Departamentului Resurse Umane şi Organizare, care a felicitat câştigătorii şi participanţii: „Mă bucură faptul că Turneul la tenis de masă a devenit o tradiţie pentru angajaţii băncii. Din numele Conducerii băncii şi al meu personal, vreau să îi felicit pe câştigători. Le doresc noi performanţe, nu doar sportive, dar şi profesionale”.

Câştigătorii turneului au primit trofee, diplome, premii băneşti şi certificate cadou. Ceilalţi participanţi s-au ales cu câte un tricou cu logo-ul MAIB şi a Turneului de tenis de masă, ediţia 2018.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok