MAIB şi Liga Bancherilor din Moldova îşi intensifică cooperarea pentru dezvoltare

Moldova Agroindbank şi Liga Bancherilor din Moldova au semnat în data de 7 iunie un acord de parteneriat.

Acordul prevede condiţiile în care părţile vor dezvolta relaţii de colaborare, formare şi certificare profesională, un şir de activităţi pentru educaţia financiară a consumatorilor de servicii bancare, inclusiv educaţia în domeniul legislaţiei privind protecţia drepturilor consumatorilor şi protecţia datelor cu caracter personal etc.


”Acest acord marchează o nouă etapă în parteneriatul de lungă durată al MAIB cu Liga Bancherilor din Moldova. Am toată certitudinea că prin intensificarea cooperării şi unirea eforturilor întregii comunităţi bancare vom reuşi să răspundem provocărilor complexe ale zilei de azi şi să oferim clienţilor produse şi servicii financiare calitative şi accesibile”, a declarat Giorgi Shagidze, Preşedintele Moldova Agroindbank.

”Cooperarea de mai mulţi ani între Liga Bancherilor şi Moldova Agroindbank s-a dovedit a fi una eficientă şi este important să fie susţinută în continuare. Prin lansarea acestui parteneriat pot fi realizate multiple obiective, inclusiv crearea unei platforme de comunicare pe diverse subiecte actuale pentru industria bancară, elaborarea şi organizarea programelor de pregătire profesională bancară şi de educaţie financiară, inclusiv cu participarea experţilor internaţionali, intermedierea serviciilor de consultanţă şi expertiză oferite de partenerii externi ai LBM”, a menţionat Dumitru Ursu, Preşedintele Ligii Bancherilor din Moldova.

Împreună la Nivelul Următor! 

Despre MAIB

MAIB este cea mai mare bancă din Moldova, cu o cotă de piaţă de circa 30% la active şi circa 35% din soldul creditelor. Banca deserveşte peste 20% din populaţia ţării şi este unul dintre cei mai mari angajatori din republică. Din anul 2018 cel mai mare acţionar al băncii a devenit HEIM Partners Limited, o companie înregistrată în Marea Britanie, reprezentând consorţiul internaţional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Invalda INVL, un grup lider în gestionarea activelor în ţările baltice, şi Horizon Capital, un fond de investiţii privat axat pe pieţele emergente din Europa. 

Despre Liga Bancherilor din Moldova

Liga Bancherilor din Moldova este o organizaţie necomercială în domeniul bancar. Obiectivul primar al Ligii îl reprezintă consolidarea rolului sectorului bancar în economia naţională şi promovarea unei imagini pozitive în societate faţă de industria bancară şi profesia de bancher. Principalele  activităţi ale LBM sunt: promovarea celor mai bune practici şi standarde în domeniul bancar, acordarea suportului şi asistenţei consultative bancare, elaborarea şi organizarea programelor de training bancar şi de educaţie financiară.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok