METRO Cash&Carry acceptă tichetul de masă Lunch Card de la MAIB

În ajun de sărbători, cumpărăturile efectuate cu tichetul de masă Lunch Card emis de Moldova Agroindbank sunt şi mai avantajoase, odată cu aderarea gigantului Metro Cash&Carry la reţeaua comercianţilor acceptanţi. 

Acum, cei peste 6500 de angajati deţinători ai tichetului de masă electronic Lunch Card  de la MAIB au la dispoziţie mai mult de 255 de puncte comerciale pe întreg teritoriul republicii. Cardul este folosit în exclusivitate la procurarea produselor alimentare în reţeaua partenerilor proiectului, precum şi la achitarea în cafenelele şi restaurantele care s-au alăturat proiectului. 

“Oferirea tichetelor de masă este o soluţie eficientă de motivare şi loializare a angajaţilor, mai cu seamă în situaţia când miza pentru retenţia specialiştilor buni este tot mai mare. Lunch Card este cea mai potrivită alegere atât pentru angajatorul care înţelege că grija pentru angajaţi este o condiţie imperativă pentru o afacere de succes, cât şi pentru comercianţii care îşi sporesc  în acest fel numărul clienţilor şi îi fidelizează,” a declarat Oleg Paingu, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al băncii.

Tichetul de masă marca MAIB - Lunch Card poate fi utilizat pentru procurarea produselor alimentare, este contactless, respectiv achiţi rapid, iar soldul banilor de pe card poate fi oricând verificat la bancomat sau în sistemul Internet Banking. 

Beneficiind de Lunch Card angajaţii primesc un supliment la salariu pentru fiecare zi efectiv lucrată – contravaloarea sumei de 35 – 45 de lei, bani scutiţi prin lege de taxe şi contribuţii suplimentare. 

Încă nu dispui de Lunch Card de la MAIB? Solicită tichetul de masa pe suport electronic şi simte diferenţa!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok