Close
Servicii pe piaţa de capital
Piaţa de capital
Depozite
Clasic Clasic+
Servicii pe piaţa de capital
Piaţa de capital
M@IB Online
InternetBanking MobileBanking ExtraseElectronice CereriElectronice SelfBanking
S-a dat startul activităţilor în cadrul „MAIB Studio Avanti” 30.11.2017

S-a dat startul activităţilor în cadrul „MAIB Studio Avanti”

MAIB Studio Avanti şi-a deschis larg uşile pentru cei dornici de a afla mai multe despre domeniul financiar –bancar într-un mod neformal şi interactiv. Prima sesiune de training-uri este destinată tinerilor care s-au lansat în afaceri sau sunt la început de cale. Prezentarea „Credite bancare cu porţiune de grant” s-a desfăşurat într-o ambianţă degajată, fiind asigurate toate condiţiile necesare în acest scop.

Tinerii antreprenori s-au arătat interesaţi de aspectele accesării împrumuturilor din programe de finanţare externe, la care participă BC „Moldova Agroindbank” S.A. În special, printre chestiunile abordate s-au regăsit aşa subiecte, precum întocmirea contractelor de prestare a serviciilor, care se prezintă la acordarea creditului, prioritatea la acordarea creditului, riscurile rambursării anticipate a împrumutului, etc. În detaliu au fost discutate beneficiile obţinerii finanţării din proiectele IFAD VI, PNAET, PARE 1+1, RISP şi KFW.

Lilia Vrabie, Manager proiecte resurse speciale din cadrul Departamentului Vânzări Retail, a vorbit şi despre un nou Program, care a fost recent lansat: „Acum a demarat şi Programul IFAD-VII cu o componentă nouă – microcreditarea, iar  MAIB  va  finanţa inclusiv şi asociaţiile  de economii şi împrumut. Totodată, de către IFAD va fi creat un Fond de garantare, care va fi un suport semnificativ tinerilor antreprenori pentru accesarea creditelor”.

Participanţii la primul training au rămas mulţumiţi de modalitatea de prezentare a informaţiei şi de discuţiile purtate pe marginea acestora. Tânărul antreprenor, Andrian Loghin, a menţionat că astfel de instruiri sunt foarte utile pentru cei care vor să-şi  initieze o afacere de succes. „La noi, în Republica Moldova, nu sunt surse de informare atât de detaliate. Eu, ca tânăr antreprenor, m-am confruntat cu situaţia că trebuia singur să studiez totul şi am pierdut sume mari de bani din cauza lipsei surselor de informare. Iată din ce motiv, aceste training-uri sunt utile. Este important şi faptul că banca este deschisă de a oferi suportul atât de necesar tinerilor”, a recunoscut Andrian Loghin.

Centrul pentru Tineri „MAIB Studio Avanti” a fost inaugurat oficial la data de 17 noiembrie 2017. Scopul Centrului este de a participa în formarea tinerilor, de a-i face cunoscuţi cu noţiunile de bază ale lumii financiare moderne, serviciile şi produsele bancare, fiind utilizate tehnologiile informaţionale de ultimă generaţie.

În fiecare săptămână sunt organizate prezentări pe diferite tematici şi pentru diferite categorii de vârstă. Mai multe despre agenda activităţilor Centrului pentru Tineri puteţi afla, accesând site-ul Moldova Agroindbank, categoria MAIB Studio Avanti sau urmărind pagina noastră de Facebook.