Specialist Soft Collection | Direcția Telesales și Colectare datorii
În acest rol vei avea următoarele sarcini:
- Contactarea telefonică a debitorilor, inițierea contactului cu debitorii pentru a le notifica despre datoriile lor și pentru a obține informații despre situația lor financiară;
- Negocierea opțiunilor de achitare a datoriilor;
- Adaptarea strategiei de achitare privind fiecare client în parte;
- Păstrarea confidențialitătii lucrărilor efectuate și informațiilor gestionate;
- Contribuie la îndeplinirea obiectivelor echipei și personale prin abilități de comunicare și negociere;
- Dezvoltarea relaţiilor cu clienţii maib şi fidelizarea lor prin serviciile oferite.
Competențe și abilități care te fac potrivit/ potrivită pentru această funcție:
- Posedarea limbilor română şi rusă obligatoriu;
- Abilitați de comunicare şi negociere, putere de convingere, stabilitate emoțională şi orientare spre rezultat;
- Abilități analitice și de rezolvare a problemelor, analiza situațiile financiare ale debitorilor;
- Studii universitare (complete sau în proces);
- Experiența anterioară în domeniul colectării datoriilor este avantaj;
- Atenție sporită la detalii și precizie în discuții cu clientul;
- Abilități de negociere și capacitatea de a gestiona conflictele.
În echipa maib vei beneficia de:
- Mediu de muncă profesionist, inovator, creator de tendințe în banking și nu doar, dar și oameni care te vor inspira în ritmul agile;
- Oficiu modern și amplasat ultracentral, cafea, zone de relaxare, sală de sport, bucătărie, terasă, etc;
- Tichete de masă;
- Flexibilitatea de a lucra hibrid;
- Credite imobiliare și alte servicii bancare în condiții preferențiale;
- Asigurare medicală privată sau abonament la sala de sport;
- Oportunități de dezvoltare profesională și personală, teambuildinguri;
- Gamă largă de reduceri la partenerii maib.
Expediază CV-ul la adresa resurseumane@maib.md, indicând funcția pentru care candidezi și hai să excelăm profesional împreună.
*Vor fi invitate la interviu doar persoanele selectate. În funcție de caz, CV-ul tău ar putea fi analizat și pentru alte poziții vacante din cadrul maib.
сделай первый шаг
заполните поля ниже и мы свяжемся с вами
если вы подали заявку в нерабочее время, в выходной или праздничный день, мы свяжемся с вами на следующий рабочий день.