Foto la Uscat

În ultima zi de primăvară, 31 mai, pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ştefan cel Mare a capitalei a avut loc concursul „Foto la Uscat”, ediţia a V-a.

Evenimentul organizat de Asociaţia Obştească Foto Club Moldova cu susţinerea financiară a BC “Moldova Agroindbank” SA a oferit chişinăuienilor posibilitatea de a admira cele 250 de fotografii participante în concurs. Potrivit organizatorului Alexandru Ralea, la preselecţie au participat „65 de participanţi şi 577 de fotografii”.

Expoziţia a putut fi văzută duminică, între orele 11:00 şi 17:00, iar cei prezenţi au avut posibilitatea să voteze lucrarea preferată. De asemenea, a fost desemnată şi cea mai bună fotografie conform alegerii juriului.

Alexandru Ralea a spus pentru #diez: „Toţi participanţii au câştigat câte o oră de filmări foto în orice studio FotoLand. Câştigătorul prin votul publicului a fost desemnat Vladimir Ţetens. Premiul din partea FotoLand este un curs gratuit la şcoala foto. La fel, a primit cadouri din partea MAIB. Cîştigător prin votul juriului a fost desemnat Victor Djugostran. Premiu din partea FotoLand: card de reduceri de 20% la închirierea studiourilor FotoLand, timp de un an, dar şi cadouri din partea MAIB. Criteriile de selecţie ale juriului au fost: originalitatea, tehnică, compoziţia, realizarea şi valoarea artistică.”

Iurie Roşca, director de Filială BC “Moldova Agroindbank” SA a menţionat: “Este o victorie binemeritată, pentru că concursul a întrunit foarte mulţi participanţi, deci - a fost o concurenta mare. Moldova Agroindbank vă felicită şi vă doreşte  să valorificaţi pe deplin talentul Dumneavoastră în arta fotografică”. 

Vizitatorii expoziţiei au avut ocazia să admire lucrările fotografice executate şi de lucrători bancari, deoarece la Concursul „Foto la Uscat” au participat mai mulţi angajaţi ai MAIB

 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok