Programul „Pay&Save” susţinut de MAIB

Moldova Agroindbank şi Loyal International Group au prezentat primul proiect de cashback


BC „Moldova Agroindbank” SA, liderul pieţei bancare din Republica Moldova, în parteneriat cu „Loyal International Group” SRL, au lansat un proiect comun, întru fidelizarea tuturor deţinătorilor de carduri bancare emise de către Moldova Agroindbank.
Proiectul a fost prezentat la Chişinău marţi, 24 septembrie, în prezenţa partenerior proiectului şi reprezentanţilor mass-media din ţară.

Fiind unul din cele mai inteligente şi avantajoase programe de reduceri aplicate la nivel internaţional, proiectul numit „Pay&Save” a devenit o premieră pentru Republica Moldova. Graţie acestuia, cardurile emise de Moldova Agroindbank au devenit în mod automat carduri de reduceri, garantînd discounturi importante la cele mai diverse mărfuri şi servicii, oferite de către partenerii comerciali ai proiectului. Caracterul inovator al proiectului rezidă în conceptul de „cashback”, în traducere din engleză - „bani înapoi”, concept care va permite deţinătorilor de carduri bancare să-şi suplinească conturile de card, obţinînd înapoi o parte din banii cheltuiţi la cumpărături sau la achitarea serviciilor.

Serghei CEBOTARI, Preşedintele BC „Moldova Agroindbank” SA: „Pay&Save” reprezintă un sistem eficient şi competitiv de plăţi fără numerar care oferă avantaje pentru întreprinderile comerciale sau prestatoare de servicii, pentru comunitatea bancară, dar, în primul rînd, pentru consumatori. Prin participarea la proiectul „Pay&Save”, aceştia obţin o soluţie inteligentă, profitabilă şi plăcută de a acumula bani. Chiar din primele zile programul Pay&Save a devenit foarte solicitat şi popular printre membrii marii comunităţi de cumpărători, adică pentru cei peste 250 mii deținători de carduri de la Moldova Agroindbank. Automat, atît ei, cît şi deţinătorii fiecărui nou card eliberat de către MAIB – au devenit participanţi la programul de loialitate. O bună parte din ei s-au convins deja de atractivitatea sistemului de „cashback” cînd o parte din banii cheltuiţi la cumpărături le-au fost restituiţi pe cardurile lor bancare. Pe termen lung, asemenea proiecte contribuie la creşterea eficienţei pieţei financiare, la dezvoltarea stabilă şi dinamică a economiei naţionale şi la integrarea acesteia în sistemul financiar global. În acest sens contribuţia MAIB este una firească, deoarece, în calitate de lider al pieţei bancare din ţară, Moldova Agroindbank are rolul de locomotivă în dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a acesteia”

Programul „Pay&Save”este aplicat în cele mai de succes companii de comerţ şi de servicii din Republica Moldova, care reprezintă fiecare a doua întreprindere din toate domeniile aferente (produse alimentare, servicii, alimentare cu petrol, etc.). În proiect au fost atrase companii cu un grad înalt al încrederii şi al deservirii, cu atitudine ireproşabilă faţă de client şi calitate superioară a mărfurilor şi serviciilor.

Boris FOCA, director „Loyal International Group” SRL: „În ultimii ani s-a remarcat un interes sporit pentru simplificarea existenţei prin aplicarea tehnicilor inovatoare în viaţa cetăţeanului de zi cu zi. Urmînd această tendinţă, International Loyal Group, fiind o companie nouă pe piaţa din Republica Moldova, a căutat un partener de încredere pentru colaborare, care să aibă o reputaţie excelentă printre clienţi şi parteneri şi cu un management eficient. Astfel am ales anume Moldova Agroinbank, bancă comercială, care are experienţă vastă pe piaţa financiar-bancară din ţară, în special în ce priveşte aplicarea de tehnologii avansate, şi care şi-a construit un nume peste hotarele Republicii Moldova. Concomitent, proiectul „Pay&Save” a reuşit să întrunească cele mai titulare companii din Moldova ce prestează diverse servicii şi comercializează cele mai variate mărfuri, companii ce merită încredere avînd un înalt nivel de deservire. Astfel, proiectul „Pay&Save”, a îmbinat tehnologia şi experienţa cu talentul şi creativitatea companiilor profesioniste din domeniile lor”.

Printre partenerii programului se numără cele mai populare branduri: Vizaje-Nica, Cristis, Ecco, Puma, Europcar, Lumea Laptopurilor, Neuron, Cocos Prive, Sky Land, MedPark şi mulţi alţii. La achitarea cu cardul emis de MAIB membrii proiectului pot primi cashback în mărime de pînă la 19%.
Lista completă a partenerilor participanţi la programul de loialitate şi valoarea cashback-ului oferit de fiecare partener al proiectului este prezentată în întregime pe pagina web destinată proiectului www.paysave.md.
La fel pe pagina web a proiectului fiecare deţinător de card MAIB poate să se înregistreze şi să urmărească valoarea bonusurilor acumulate în contul său personal.

Despre BC „Moldova Agroinbdank” SA: BC Moldova Agroindbank SA este liderul sistemului bancar al Republicii Moldova. În calitate de bancă universală, Moldova Agroindbank prestează o gamă variată de produse şi servicii de calitate, atît persoanelor fizice cît şi celor juridice. Moldova Agroindbank a obţinut rezultate remarcabile, creîndu-şi în cei 22 de ani de activitate o reputaţie excelentă printre clienţii şi partenerii săi, graţie stabilităţii financiare, rentabilităţii capitalului şi a managementul corporativ eficient. Moldova Agroindbank şi-a construit un nume atît în ţară cît şi peste hotarele ei. An de an, rezultatele obţinute de către bancă au fost apreciate de numeroase publicaţii internaţionale precum The Banker, Euromoney, Global Finance, Finance Central Europe and World Finance, Economist, etc. www.maib.md

Despre „Loyal International Group” SRL: „INTERNATIONAL LOYAL GROUP”SRL este cofondatorul proiectului „Pay&Save”. Însuși cuvîntul Loyal înseamnă “devotat, fidel”, ceea ce defineşte conceptul de activitate al companiei, ea propunîndu-şi să lanseze şi să consolideze sistemele de fidelizare a clientelei. Motto-ul Loyal este „Cheltuie banii cu profit!“. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok