Salonul Internaţional de Carte

  Cărţi gratuite pentru micii vizitatori ai Salonului Internaţional de Carte pentru copii şi tineret

Moldova Agroindbank invită la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care va avea loc între 23 şi 26 aprilie, la Centrul Internaţional de Expoziţii Moldexpo. În ziua inaugurării Salonului fiecare copil care va veni la expoziţie va primi în dar cîte o carte-surpriză, editată cu suportul financiar al BC „Moldova Agroindbank” SA. În acest an, cartea-surpriză va fi „Comoara” de Spiridon Vangheli, care s-a învrednicut de Premiul „Cartea Anului” la ediţia anterioară a expoziţiei.

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret este organizat anual de către Secţia Naţională din Republica Moldova a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru copii şi tineri (IBBY Moldova). Anual, evenimentul este susţinut de BC „Moldova Agroindbank” SA.

Ediţia actuală, a XIX-a la număr, este dedicată poetului Grigore Vieru. În acest an Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret va găzdui 160 de edituri din 9 ţări, va întruni peste 15.000 de titluri de carte şi un număr record de lansări de carte nouă - 160 de titluri.
Anual Salonul este vizitat de peste 20.000 de persoane, devenind unul dintre cele mai importante şi îndrăgite evenimente culturale de copiii din ţara noastră, dar şi pentru oaspeţii străini ai capitalei.

Sponsorizarea expoziţiei de către BC „Moldova Agroindbank” SA se înscrie în politica de responsabilitate socială a băncii, ce rezidă în susţinerea proiectelor inteligente scopul cărora constă în educarea spirituală a societăţii. Graţie aportului său la desfăşurarea evenimentului în cauză şi la editarea cărţii surprize şi în acest an BC „Moldova Agroindbank” SA a obţinut Diploma Secţiei Naţionale din Republica Moldova a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru copii şi tineri (IBBY Moldova).

Programul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret: http://www.bncreanga.md/scp/Program.htm  

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok