Clienții Sucursalei maib Vulcănești se vor bucura de o experiență bancară și mai bună, într-un spațiu accesibil și confortabil

Maib își reiterează angajamentul de a oferi clienților o experiență bancară simplă și ușoară prin transformarea sucursalelor din întreaga țară conform noii identități de brand. Astfel, Sucursala maib Vulcănești a fost reorganizată, devenind mai confortabilă, datorită planimetriei centrate pe necesitățile clienților și designului modern.

În urma transformării, clienții Sucursalei maib Vulcănești – persoane fizice și afaceri – se pot bucura de un spațiu accesibil, plăcut și plin de culoare, care reflectă profesionalismul și valorile împărtășite de echipa maib.

Pentru a optimiza timpul petrecut în sucursală pentru efectuarea operațiunilor necesare, aceasta a fost organizată în câteva zone distincte:

  1. zona tranzacțională – permite realizarea mai multor operațiuni bancare la un singur ghișeu, ceea ce facilitează deservirea mai rapidă și eficientă a clienților;
  2. zona consultativă - încurajează comunicarea directă dintre clienți și profesioniștii maib, pentru analizarea mai eficientă a necesităților și planurilor complexe personale sau de dezvoltare a afacerii. Zona este semi-privată și oferă clienților atmosfera necesară pentru luarea deciziilor importante, precum cele legate de credite, de afaceri sau altele asemănătoare.

La fel, zona de ATM-uri a fost completată cu un bancomat cu funcția de schimb valutar.

Galina Radcenco, directoarea Sucursalei maib Vulcănești:
„Am așteptat cu nerăbdare ca Sucursala maib Vulcănești să se alinieze identității de brand și suntem încântați că acest lucru s-a întâmplat. Acum, putem oferi clienților noștri o experiență bancară minunată, deservindu-i la un nivel înalt într-un spațiu cu design inovator și atractiv.
Datorită modernizărilor, ne desfășurăm activitatea într-o atmosferă plăcută și primitoare, care facilitează confortul clienților și starea de bine a echipei sucursalei.
Mulțumim întregii echipe maib pentru profesionalism, dăruire și pentru capacitatea de a crea experiențe de neuitat, adaptate nevoilor clienților noștri.”

Amplasată în orașul Vulcănești, pe strada Plotnicova, 38, Sucursala maib Vulcănești își așteaptă clienții de luni până vineri, între orele 8:30 și 16:30, fără pauză.

Maib – simplu și ușor!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok