Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), susține dezvoltarea Castel Mimi, unul dintre cele mai emblematice branduri vinicole din țară. Finanțarea vizează construcția unui centru wellness, care va completa oferta actuală a complexului turistic vinicol.
Astfel, maib acordă un împrumut în valoare de 25 milioane de lei, destinat realizării unui centru wellness într-o clădire cu două etaje, amplasată pe domeniul Castel Mimi din localitatea Bulboaca. BERD va prelua jumătate din riscul de credit, prin mecanismele sale de sprijin pentru dezvoltarea durabilă a întreprinderilor locale. Investiția este completată de un grant de până la 327 000 euro oferit de Uniunea Europeană prin programul FINTECC, pentru implementarea tehnologiilor climatice.
Arvid Tuerkner, Director General BERD pentru Ucraina și Moldova:
„Această investiție exemplifică angajamentul Băncii de a sprijini economia și dezvoltarea durabilă, realizate prin creșterea bazată pe patrimoniu. Castel Mimi demonstrează că, cu viziunea corectă și sprijin strategic, istoria și modernul pot coexista și dezvolta cu succes.”
Adrian Trofim, CEO Castel Mimi:
„La Castel Mimi, investim în durabilitate, cu accent pe viitor. Suntem recunoscători UE, BERD și maib pentru susținerea unor proiecte ca ale noastre și sperăm că exemplul nostru îi vor inspira și pe alții din Moldova și din regiune.”
Andrii Glevatskyi, Vicepreședinte maib, responsabil de Divizia Business Banking:
„Echipa maib sprijină activ afacerile din Republica Moldova prin soluții financiare moderne, concepute pentru a aduce valoare pe termen lung – pentru economie, comunități și mediu. Parteneriatul cu Castel Mimi reflectă încrederea în potențialul local și angajamentul nostru față de păstrarea patrimoniului cultural. Investițiile în infrastructură și în practici ecologice avansate sunt pași concreți către un viitor sustenabil – pe care îl construim împreună. Mulțumim echipei BERD pentru acest parteneriat valoros și dorim mult succes echipei Castel Mimi pentru multe alte proiecte remarcabile.”
Castel Mimi este un simbol al renașterii vinificației moldovenești și un exemplu de afacere de familie de succes. Transformată dintr-o fostă vinărie de stat într-un complex turistic modern și sustenabil de către antreprenorul Iurie Trofim, vinăria oferă astăzi cazare într-un hotel cu emisii zero, evenimente culturale și vinuri locale recunoscute la nivel internațional.
Această colaborare consolidează relația de lungă durată dintre maib și BERD, începută în 1995. Mai mult decât atât, din 2018, BERD face parte din consorțiul de investitori care deține cel mai mare pachet de acțiuni minoritare în cadrul maib, alături de Invalda INVL și Horizon Capital.
Tu conduci. Maib