După o lună de cercetare, testare și colaborare, 135 de elevi și 45 de profesori, reuniți în 45 de echipe finaliste, și-au prezentat proiectele în fața juriului și a partenerilor programului STEAM Challenge 2026, demonstrând că educația STEAM în Republica Moldova înseamnă nu doar teorie, ci și soluții reale, aplicabile și orientate spre viitor.
Ediția din acest an a debutat cu o etapă de învățare la care au participat 78 de echipe, reunind 312 elevi și profesori. În urma preselecției, 45 de echipe s-au calificat în finală, unde și-au prezentat proiectele dezvoltate pe parcursul programului.
Proiectele realizate de elevi au abordat teme diverse, de la aplicarea chimiei în dezvoltarea unor soluții inginerești cu impact real, la explorarea spațiului prin utilizarea tehnologiilor moderne, dar și promovarea utilizării eficiente a resurselor naturale și a materialelor ecologice în proiectarea unor spații sustenabile.
Iulia Bogușevschi, Șef Direcție Comunicare Corporativă și Evenimente, maib, a menționat:
„Susținerea inițiativelor educaționale care dezvoltă gândirea critică, creativitatea și spiritul de echipă în rândul tinerilor este o investiție directă în viitorul societății. Prin sprijinirea STEAM Challenge, maib își propune să contribuie la formarea unei noi generații capabile să transforme ideile în soluții cu impact real, iar curiozitatea - în proiecte inovatoare. Le mulțumim organizatorilor și tuturor partenerilor STEAM Challenge, pentru că creează oportunități valoroase pentru tinerii din țara noastră.”
Maha Damaj, Reprezentanta de Țară UNICEF în Moldova, a subliniat:
„Tehnologia, de una singură, nu creează inovație. Ceea ce contează cu adevărat este modul în care este utilizată. Instrumentele nu construiesc viitorul, oamenii o fac. Competiții precum STEAM Challenge încurajează exact acest lucru: ca elevii să nu folosească tehnologia doar ca utilizatori, ci să o înțeleagă, să o analizeze critic și să o aplice pentru a găsi soluții la provocări reale.”
Atmosfera finalei a reflectat atât emoția competiției, cât și nivelul înalt de pregătire a participanților care au susținut prezentări argumentate și au răspuns cu încredere la întrebările juriului.
Programul STEAM Challenge este implementat de TEKEDU, în parteneriat cu UNICEF și Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Coreea, al Guvernului Statelor Unite ale Americii, al Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația, precum și al maib și Impact Moldova, promovând gândirea critică, creativitatea și colaborarea în rândul tinerilor.
Tu conduci. maib
maibank
maib business app
internet banking - persoane fizice
internet banking - maib business nou
internet Banking - BankFlex


