Close
Depozite
Clasic Clasic+
Servicii pe piaţa de capital
Piaţa de capital
Tarife şi condiţii generale
Tarife şi condiţii generale
Servicii electronice
Internet-Banking SMS-notificări
M@IB Online Info COVID-19
Internet Banking MAIBank Mobile Extrase Electronice Transfer P2P Transfer T2C
Şi al treilea Preşedinte MAIB a scris o istorie exclusivă pentru bancă 29.01.2021

Şi al treilea Preşedinte MAIB a scris o istorie exclusivă pentru bancă

Într-un articol publicat în ediţia de astăzi a săptămânalului „Economiceskoe obozrenie” este trecută în revistă activitatea bancherului Serghei Cebotari, care a anunţat recent că a îndeplinit obiectivele stabilite şi a luat decizia de a se retrage de la conducerea celei mai mari bănci din ţară, Moldova Agroindbank. Care sunt rezultatele obţinute de bancă sub conducerea lui Cebotari şi care sunt cele mai importante realizări ale bancherului, aflaţi în articolul ce urmează. 

Preşedintele Comitetului de Conducere al BC “Moldova Agroindbank” SA, Serghei Cebotari, şi-a încheiat activitatea pe 29 ianuarie a.c., după 26 de ani în cadrul băncii. Bancherul a plecat demn, admirabil, lăsând tuturor o mică speranţă că ar putea în continuare deţine anumite funcţii în bancă. 

În comunicatul MAIB şi în apelul personal al bancherului către acţionari, această mişcare neaşteptată este motivată după cum urmează: „Decizia de a pleca a fost luată în legătură cu realizarea obiectivelor strategice pe care mi le-am asumat ca preşedinte...”. 

Serghei CEBOTARI: „Pentru mine a fost o onoare să conduc echipa celei mai bune bănci din Moldova de-a lungul ultimilor 8 ani şi să fiu parte din aceasta pe parcursul a 26 de ani consecutivi. Acum că obiectivele strategice care mi-au fost puse în faţă în calitate de Preşedinte au fost îndeplinite cu succes, eu am luat decizia să încep un nou capitol în cariera mea pentru a atinge noi orizonturi. Voi rămâne în continuare aproape de echipa MAIB şi nu exclud posibilitatea de a mă alătura Consiliului.” 

Bancherul le-a mulţumit celor peste 2 000 de angajaţi ai MAIB pentru „profesionalismul, consecvenţa şi dedicaţia cu care am construit împreună fundamentul temeinic al MAIB”. El şi-a exprimat încrederea că acesta „va permite echipei MAIB să menţină şi să consolideze statutul de cea mai bună bancă a ţării”. 

Serghei CEBOTARI: „Îmi exprim recunoştinţa faţă de acţionari pentru încrederea investită şi pentru susţinerea pe care mi-au oferit-o mie şi echipei, şi care ne-a ajutat să transformăm MAIB într-o instituţie inestimabilă pentru dezvoltarea ţării. Le mulţumesc clienţilor pentru aproape trei decenii de cooperare şi îmi exprim încrederea că relaţiile stabilite de-a lungul anilor cu MAIB se vor consolida continuu, astfel ca să aibă de câştigat fiecare dintre dumneavoastră şi să fim mândri de ceea ce creăm acasă. Acţiunile întreprinse de-a lungul anilor îmi permit să afirm cu toată certitudinea că las succesorilor mei o instituţie puternică, stabilă, de încredere, foarte bine capitalizată şi cu un potenţial enorm pentru mulţi clienţi.” 

Vytautas Plunksnis, Preşedintele Consiliului băncii, i-a mulţumit, din numele întregii echipe, lui Serghei Cebotari pentru activitatea prodigioasă în calitate de Preşedinte al Comitetului de Conducere. 

Vytautas PLUNKSNIS: „Pe parcursul ultimilor 8 ani, dl Cebotari a avut un rol crucial în determinarea, promovarea şi implementarea cu succes a direcţiei de dezvoltare a băncii, consolidând statutul MAIB de lider incontestabil al sectorului bancar. Ţinând cont de valoarea profesională excelentă, îmi exprim speranţa că vom putea conta în continuare pe expertiza valoroasă a dlui Cebotari, eventual în cadrul Consiliului băncii.” 

În mesajul MAIB despre plecarea lui Serghei Cebotari din funcţia de Preşedinte al Comitetului de Conducere se spune că până la alegerea unui nou Preşedinte al Comitetului de Conducere de către Consiliul băncii, interimatul funcţiei îl va deţine actualul Prim-vicepreşedinte al Comitetului de Conducere, Aliona Stratan. 

Serghei Cebotari este membru al echipei MAIB din anul 1995. În anul 2000 a fost promovat în funcţia de Vicepreşedinte al băncii, în 2012 - Prim-vicepreşedinte al Comitetului de Conducere, iar în anul 2013 a fost ales Preşedinte al Comitetului de Conducere al băncii. El este considerat pe bună dreptate un membru cheie al echipei de manageri MAIB care a pus bazele celei mai mari instituţii financiar-bancare din Republica Moldova. 

Serghei Cebotari a condus MAIB în perioada crizei din anii 2014 – 2015, care a afectat întregul sector bancar. Deşi banca a fost lipsită de accesul la resursele din liniile internaţionale de finanţare pe parcursul mai multor ani, MAIB a reuşit realizări excelente bazându-se doar pe propriile resurse. Bancherul a gestionat banca în procesul deloc simplu de transparentizare a acţionariatului, ceea ce a culminat în 2018 cu achiziţia pachetului de  41,09% acţiuni de consorţiumul internaţionali de investitori HEIM Partners.

În condiţiile pandemiei din 2020, însoţite de criză economică, MAIB sub conducerea lui Serghei Cebotari a confirmat o dată în plus statutul de lider incontestabil al sectorului bancar autohton, demonstrând corectitudinea strategiei de dezvoltare a băncii.

În perioada 2013 - 2020, MAIB a dublat practic activele şi profitul net al băncii, depozitele s-au majorat de 2,5 ori, iar creditele de 1,7 ori. În acelaşi timp, baza de clienţi activi a sporit de 1,8 ori, iar cea de clienţi totali de 1,6 ori. Conform rezultatelor anului 2020 banca şi-a majorat până la 39% cota de piaţă conform profitului obţinut.

În cei 26 de ani de activitate, obiectivul prioritar urmărit de bancher a fost întotdeauna confortul clienţilor, diversificarea portofoliului de produse şi digitalizarea rapidă a serviciilor. A argumentat necesitatea ca banca să înfiinţeze o companie de leasing - MAIB-Leasing, iar ulterior a creat şi a dezvoltat direcţia corporativă pentru deservirea companiilor mari. Toate acestea au contribuit la transformarea băncii într-un partener puternic şi de încredere, în care acum au încredere aproape 1 000 000 de clienţi!

De asemenea, Serghei Cebotari şi-a adus aportul la dezvoltarea Bursei de Valori a Moldovei, deţinând funcţia de preşedinte al Consiliului pe parcursul a 11 ani, inclusiv în prezent.

Serghei Cebotari a fost al treilea preşedinte care, după Grigore Furtună şi Natalia Vrabie, a scris o pagină exclusivă în istoria MAIB. Odată cu plecarea sa, s-a încheiat o etapă deloc uşoară în dezvoltarea băncii. Fără exagerări, putem spune că una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost transparentizarea acţionariatului şi atragerea investitorilor străini cu participarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru aceasta Serghei Cebotari depunând eforturi incredibile, creând împreună cu regulatorul condiţiile necesare pentru achiziţionarea pachetului de 41,09% din acţiuni anume de către acest consorţiu de investitori.

Următoarea etapă în dezvoltarea Moldova Agroindbank va implica probabil unele sarcini noi pe care Consiliul băncii le va soluţiona cu participarea noului preşedinte. Putem presupune că proprietarii băncii vor pune în sarcina noului manager listarea MAIB la una din bursele internaţionale sau, posibil, plasarea IPO.

Potrivit unor surse, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, numirea unui nou preşedinte al Comitetului de Conducere al MAIB nu va afecta strategia de dezvoltare a băncii. În proporţie de 95%, aceasta va rămâne neschimbată, noul manager având sarcina de a accelera implementarea strategiei existente. De fapt, în interviurile sale anterioare, Serghei Cebotari a menţionat printre priorităţile băncii - listarea MAIB la o bursă de valori străină şi extinderea băncii peste hotarele ţării, pe lângă digitalizarea proceselor, a produselor şi serviciilor - domenii în care banca a progresat semnificativ sub conducerea lui Serghei Cebotari.

Şi dacă această ipoteză este aproape de adevăr, atunci acţionarii străini care controlează banca au decis cel mai probabil să încredinţeze unui bancher străin sarcina de a pune MAIB pe o nouă orbită.

În ceea ce priveşte anunţul băncii despre plecarea lui Serghei Cebotari, nu se poate spune fără echivoc că dânsul va rămâne în bancă, deşi cunoştinţele şi experienţa sa ar fi foarte utile. Cei care îşi continuă activitatea în cadrul băncii nu-şi ascund emoţiile - o reacţie absolut firească faţă de plecarea lui Serghei Cebotari de la MAIB. Bancherul a făcut-o frumos!