Cu banca în telefon. Cum utilizez aplicația mobilă maibank deja de 4 ani

Am întrebat-o pe jurnalista Cristina Buruiană de la moldova.org să ne povestească despre experiența sa cu aplicația mobilă maibank. Cum a descoperit maibank și cum folosește aplicația timp de patru ani, dar și despre beneficiile și caracteristicile pe care le apreciază cel mai mult.

“Era vara 2019, iar eu, tânără absolventă a liceului din Leova, urma să merg la facultate. Atunci mi-am făcut și primul card bancar, care a marcat primul meu pas în viața de adult și spre independența financiară.

Adevărul e că nu m-am documentat foarte mult înainte să iau o decizie. Nu știam care bancă e mai sigură, nu mă interesasem nici de condiții de creditare. Am mers la banca unde-și avea cont mama. Cu câteva mii de lei pe card (tot de la mama) și multe speranțe m-am mutat la Chișinău și am intrat la facultate. În fiecare lună, bursa de 700 de lei ajungea pe card, iar eu m-am obișnuit rapid să-mi fac cumpărăturile cashless.

În scurt timp, am aflat că nu mai trebuia să pierd timpul la coadă la bancă pentru plata comunalelor. Puteam achita totul de pe telefonul mobil. Mi-am instalat aplicația mobilă maib.

Cu patru ani în urmă, aplicația nu avea foarte multe opțiuni, dar erau suficiente ca să-mi gestionez micul meu buget din care îmi cumpăram produse, achitam facturi și uneori ieșeam în oraș. Primul salariu, din fericire mai mare decât bursa de studentă, l-am primit tot pe cardul maib. Țin minte și acum cât de emoționată eram când am văzut notificarea cu suma transferată.

De atunci, am practic o bancă direct în buzunar care, în primul rând, mă ajută să-mi țin cumpărăturile „în ordine”, să înțeleg cum să-mi gestionez bugetul mai bine și să economisesc timp.

Iată care sunt opțiunile pe care le folosesc cel mai des și care-mi fac viața mai ușoară:

Monitorizare și rapiditate
Cum spuneam mai sus, începând cu 2019, când mi-am făcut cardul la maib, nu prea port cu mine bani gheață. Iar de anul trecut, cash-ul a devenit redundant – plătesc aproape orice cu telefonul.

Pe scurt, aplicația maib:

  • îmi trimite notificări la fiecare tranzacție;
  • îmi analizează cheltuielile și le separă pe categorii;
  • îmi arată istoricul cheltuielilor din fiecare lună, începând din momentul deschiderii  cardului. Minusul este că în aplicație nu este afișat și anul, ci doar luna.

Toate astea mă ajută să fiu cu picioarele pe pământ atunci când îmi analizez viitoarele cumpărături și posibilitățile financiare reale.

Achitarea facturilor și altor servicii
Achitarea facturilor din aplicația mobilă este opțiunea pe care o folosesc cel mai des. Am descoperit-o cu aproximativ trei ani în urmă și de atunci nu-mi aduc aminte când am achitat facturile comunale la bancă sau la poștă. Pot achita practic toate facturile în doar câteva minute, din telefon, cu minim efort. Numai pentru plata pentru serviciile de întreținere a interfonului mai merg la poștă sau bancă.

Partea cea mai comodă este șablonarea cheltuielilor.
Îmi scurtează și mai mult din timpul necesar pentru achitarea facturilor. Pentru uituci, mai și amintește că ar fi bine să plătesc pentru lumină sau apă, de exemplu, și mă lasă să le achit pe toate odată.

Transfer unei altei persoane
Mama și prietena cea mai apropiată sunt cliente maib și îmi place faptul că pot face transferuri doar selectând numărul de telefon din contacte, fără să fie nevoie să indic datele cardului persoanei. Nu este o opțiune pe care o folosesc des, dar este m-a salvat în câteva situații critice. De asemenea, pot vedea cine din lista mea de contacte este client maib, ceea e o informație bine-venită.

În cei patru ani de utilizare observ cum aplicația maib devine tot mai utilă, iar recent a căpătat și un design simplu, care nu-ți dă bătăi de cap. Aplicația are multe opțiuni (transfer prin QR code sau „Cere bani”) pe care încă nu le utilizez, dar e bine să știu că sunt acolo și pot să le folosesc când voi avea nevoie.

Aplicația maib ocupă 58 MB din spațiul de stocare al telefonului meu, iar asta este un avantaj pentru mine, care trebuie să „fac curat” în telefon o dată pe lună.”

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok