MAIB – bancă cu cel mai mare impact social în Moldova

BC „Moldova Agroindbank” SA a fost desemnată de către revista britanică „Capital Finance International” (CFI) drept “Bancă cu cel mai mare impact social în Moldova”(Best Social Impact Bank – Moldova 2017).

Premiul este o recunoaştere a implicării active a băncii în susţinerea unor proiecte de responsabilitate socială. Potrivit Comisiei de evaluare a nominanţilor din cadrul CFI, Moldova Agroindbank desfăşoară businessul bancar la un nivel înalt, aplicând principiile responsabilităţii corporative în activitatea sa printr-un management responsabil şi gestionează impactul acestei activităţi asupra comunităţii.

„Banca se bucură de o reputaţie excelentă pentru sprijinirea dezvoltării Moldovei şi direcţionarea mijloacelor financiare către sectoarele şi organizaţiile care luptă eficient cu sărăcia. În special, MAIB investeşte în instituţiile de învăţământ şi în sănătate publică. De asemenea, banca menţine un mare program de responsabilitate socială corporativă, axat pe dezvoltarea abilităţilor şi crearea de oportunităţi pentru tineri. Astfel, Moldova Agroindbank tinde să contribuie la reducerea numărului de moldoveni care emigrează, pentru ca ei să-şi găsească un viitor mai bun acasă”, se arată în comunicatul de presă al CFI.

Astfel, Comisia de evaluare a CFI.co recunoaşte impactul enorm al Moldova Agroindbank asupra dezvoltării ţării, pentru care îi conferă premiul „Best Social Impact Bank – Moldova 2017”.

„Pe parcursul celor 26 de ani de activitate, Moldova Agroindbank şi-a asumat mai multe angajamente sociale. Banca sprijină financiar diverse domenii, cum ar fi cultura, educaţia, economia, diferite evenimente ale comunităţilor locale, iar pe viitor va încerca să-şi extindă susţinerea programelor de solidaritate socială. Desigur, ne bucură faptul că acţiunile noastre din ultimii ani tot mai mult atrag atenţia pe plan internaţional, premiul CFI fiind încă o dovadă a recunoaşterii competenţelor noastre profesionale şi implicării în viaţa comunităţii”,- a declarat Serghei Cebotari, Preşedinte al Comitetului de Conducere al MAIB.

Premiul atribuit de revista britanică este cel de-al treilea obţinut de MAIB în acest an de la o publicaţie internaţională, după câştigarea titlurilor de „Cea mai bună bancă comercială din Moldova” din partea prestigioasei reviste ”Global Banking & Finance Review” şi de „Cea mai bună bancă din Moldova”, potrivit revistei „Global Finance”.

Notă: Capital Finance International este o revistă renumită din Marea Britanie, dedicată businessului, economiei şi finanţelor. CFI oferă cititorilor ştiri actuale, analize şi comentarii profesionale cu privire la situaţia de pe pieţele mondiale. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok