Close
Depozite
Clasic Clasic+
Servicii pe piaţa de capital
Piaţa de capital
Tarife şi condiţii generale
Tarife şi condiţii generale
Servicii electronice
Internet-Banking SMS-notificări
M@IB Online Info COVID-19
Internet Banking MAIBank Mobile Extrase Electronice Transfer P2P Transfer T2C
MAIB invită startup-urile tech din Moldova să se înscrie în programul ”Verticala Fintech 2021” 31.03.2021

MAIB invită startup-urile tech din Moldova să se înscrie în programul ”Verticala Fintech 2021”

În ultimii ani, industria fintech a devenit de mare interes pentru antreprenorii din Moldova. Startup-urile din Moldova, companiile financiare şi IT şi-au concentrat atenţia asupra a ceea ce înseamnă fintech şi beneficiile care pot fi oferite societăţii. Cu acest scop, Start-up Moldova cu suportul partenerilor generali Moldova Agroindbank şi Mastercard, dar şi a altor parteneri precum – USAID şi Suedia în cadrul proiectului TEKWILL – lansează „Verticala FinTech 2021” – un amplu program dedicat startup-urilor tech care dezvoltă soluţii pentru domeniul serviciilor financiare. Aceasta reprezintă o platformă care conectează diferiţi actori din industrie (companii financiar-bancare/IT etc.) şi creează punţi de colaborare pentru dezvoltarea inovaţiilor şi a startup-urilor din cel mai promiţător domeniu tech.

„Digitalizarea şi inovarea fac parte din agenda Moldova Agroindbank, iată de ce am decis să ne unim eforturile cu partenerii programului ”Verticala FinTech 2021”, pentru a accelera identificarea soluţiilor digitale în domeniul serviciilor financiare, a stimula gândirea şi abordarea inovatoare, a sprijini tinerii din IT şi startup-urile tech. Trendul digitalizării sistemului bancar este fulminant şi suntem convinşi că prin intermediul programului vom reuşi să creştem şi mai mult viteza implementării soluţiilor digitale în cadrul MAIB, valorificând talentele din ţara noastră şi susţinând proiectele interesante care vor fi elaborate”, a declarat Aliona Stratan, Prim-vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank.

„Fintech-urile au evoluat ca o nouă forţă care schimbă peisajul industriei financiare, care contribuie la transformarea digitală rapidă şi oferă consumatorilor o alegere mai mare. Worldwide Mastercard a fost partenerul ales pentru brandurile fintech de top. Prin intermediul programelor noastre dedicate ajutăm startup-urile să îşi dezvolte afacerile, oferindu-le cunoştinţele unei reţele globale Mastercard, acces la clienţii şi partenerii noştri, dar şi sporirea capacităţii de inovare. Misiunea noastră e să contribuim la dezvoltarea ecosistemului şi crearea de noi oportunităţi de colaborare, în beneficiul industriei şi al consumatorului. Suntem încântaţi să susţinem „Verticala Fintech 2021” împreună cu partenerul nostru Moldova Agroindbank, şi cred că acest lucru va aduce noi oportunităţi pentru startup-urile moldoveneşti şi va stimula cele mai noi soluţii fintech de pe piaţă, cu un accent special pus pe comoditate, siguranţă şi securitate”, a declarat Yuriy Batkhin, Vicepreşedinte, Dezvoltarea Pieţii şi Businessului, Mastercard Ucraina şi Moldova.

Printre beneficiile pe care programul le va aduce pe piaţă sunt: o competitivitate internaţională sporită pentru companiile şi întreprinderile moldoveneşti, o piaţă locală mai bine dezvoltată pentru startup-urile B2B, accelerarea antreprenoriatului în ţară, noi oportunităţi de atragere a resurselor financiare în ecosistemul de startup-uri.

„Unul din domeniile cu mare potenţial de dezvoltare în Republica Moldova este tehnologia financiară. În condiţiile în care IT-ul accelerează procesele şi schimbă paradigmele, startup-urile şi specialiştii IT se pot implica şi contribui mai mult în procesul de tehnologizare a serviciilor din sfera financiar-bancară. Tocmai de aceea, Verticala FinTech 2021 vine să-i ajute să colaboreze şi să găsească conexiune: pe de o parte – în depistarea problemelor cu care se confruntă companiile bancare din ţară, iar pe de alta – în oferirea soluţiilor IT relevante pentru a schimba modalitatea în care sunt prestate aceste servicii pentru societate”, a afirmat Ana Chiriţa, Directoare Proiecte Strategice, ATIC.

Ce acţiuni se vor întreprinde?

FinTech Hackathon. În perioada 23-25 aprilie va fi organizat un FinTech Hackathon care va reuni viitorii ingineri IT, pasionaţii de tehnologii informaţionale şi programatorii specializaţi interesaţi de această industrie, pentru a dezvolta soluţii practice din domeniul finanţelor. FinTech Hackathon va găzdui peste 30 de echipe, devenind un punct de pornire în selectarea echipelor participante pentru etapa următoare – Acceleratorul.
Fintech Accelerator. În cadrul celei de-a doua etape, acceleratorul va sprijini echipele de startup-uri selectate pentru a accesa resursele de care au nevoie, pentru a dezvolta produse fintech şi a trece la nivelul următor – pilotarea. Acceleratorul îşi propune să creeze conexiuni între startup-urile B2B participante şi întreprinderile financiare/bancare. Participanţii vor avea posibilitatea de a-şi prezenta şi testa produsele, la sfârşitul programului de accelerare. Ţinta acceleratorului sunt companiile inovatoare cu potenţial ridicat pentru dezvoltarea şi extinderea atât locală, cât şi internaţională.

Conferinţa. „Verticala FinTech 2021” se va încheia cu o conferinţă la care vor participa experţi, startup-uri şi toţi cei asociaţi industriei financiare. În cadrul evenimentului, vor fi discutate provocările industriei, nevoile consumatorilor şi potenţialul soluţiilor fintech, pentru a construi noi modele de afaceri prin care băncile, companiile din domeniul serviciilor financiare şi alţi jucători de pe piaţă ar putea oferi cele mai bune servicii clienţilor şi partenerilor de business.

Ai o idee inovatoare? Reprezinţi un startup sau o companie din domeniul financiar? Înscrie-te la Hackathonul FinTech şi participă la tehnologizarea serviciilor financiare. Formularul de ÎNSCRIERE îl găseşti aici.