Close
Noutăţi
Noutăţi
Depozite
Clasic Clasic+
Servicii pe piaţa de capital
Piaţa de capital
Tarife şi condiţii generale
Tarife şi condiţii generale
Servicii electronice
Internet-Banking SMS-notificări
M@IB Online Info COVID-19
Internet Banking MAIBank Mobile Extrase Electronice Transfer P2P Transfer T2C
Moldova Agroindbank, desemnată „Cea mai bună bancă în Moldova” de Revista Global Finance 29.03.2021

Moldova Agroindbank, desemnată „Cea mai bună bancă în Moldova” de Revista Global Finance

Pentru al 15-lea an consecutiv, revista internaţională „Global Finance” a premiat Moldova Agroindbank cu distincţia „Best Bank Moldova”/ ”Cea mai bună bancă în Moldova”. 

În cadrul ediţiei din acest an, experţii economici, consultanţii şi analiştii din industria bancară au analizat indicatori precum: creşterea activelor, profitabilitatea, acoperirea geografică, relaţiile strategice, dezvoltarea afacerilor noi şi inovaţia în produse, indicatori care au conturat rezultate excelente pentru Moldova Agroindbank.

Aliona Stratan, Prim-vicepreşedintele Comitetului de Conducere al MAIB, a declarat:

„Suntem onoraţi şi mândri de faptul că Global Finance ne-a desemnat Cea mai bună bancă din ţară pentru al 15-lea an consecutiv. Premiul „Best Bank Moldova” este o recunoaştere a angajamentului nostru de a oferi cel mai bun serviciu, de a îmbunătăţi experienţa clienţilor şi de a digitaliza activităţile bancare. Aceste rezultate le-am obţinut graţie unei echipe talentate de oameni care zi de zi aduce un aport imens pentru Bancă şi contribuie la oferirea unei experienţe high-level clienţilor în ceea ce ţine de soluţii financiare complexe. Îmi exprim toată recunoştinţa faţă de echipa MAIB”.

Joseph D. Giarraputo, Editor şi Director editorial al Global Finance, a punctat:

„Băncile joacă un rol cheie în redresarea economică din întreaga lume. Premiile noastre pentru Cea mai bună bancă evidenţiază liderii în restabilirea creşterii şi trasarea unei căi de urmat. Evaluările din acest an sunt mai importante şi mai valoroase decât în orice moment din istoria celor 28 de ediţii, având în vedere condiţiile economice fără precedent provocate de pandemia globală”.
În cadrul celei de-a 28-a ediţii a clasamentului Celor mai bune bănci în Europa Centrală şi de Est au fost incluse instituţiile financiare din 24 de state. În clasament se regăsesc bănci din ţări precum România, Belarus, Rusia, Ucraina, Turcia, Polonia etc. La nivel global, topul revistei internaţionale cuprinde 150 de ţări şi teritorii din Africa, Asia-Pacific, Caraibe, America Centrală, Europa Centrală şi de Est, America Latină, Orientul Mijlociu, America de Nord şi Europa de Vest.

Despre Moldova Agroindbank

Moldova Agroindbank este banca comercială nr.1 în Republica Moldova, fiind apreciată de prestigioase jurii de experți naționali și internaționali. În 2021, pentru al doilea an consecutiv, MAIB a obţinut titlul „Best Digital Bank Moldova” oferit de Global Banking and Finance Review.  În 2020 The Banker şi Global Finance au desemnat MAIB „Cea mai bună bancă în Moldova”. Finance Central Europe a premiat MAIB cu titlurile „Cea mai bună bancă din Moldova după calitatea activelor”, „Cea mai bună bancă din Moldova după profitul înainte de taxe”, „Cea mai bună bancă din Moldova după capitalizare în 2019”.

Despre Global Finance

Global Finance este o revistă internaţională care anual desemnează cele mai bune instituţii financiare din întreaga lume. Premierea de către Global Finance a devenit un semn al confirmării standardelor superioare promovate de instituţiile nominalizate şi o importantă sursă de informare asupra evoluţiilor instituţiilor financiare şi bancare din circa 200 de ţări ale lumii. Aceste premii au devenit un standard de calitate recunoscut pentru comunitatea financiară globală.