Situată chiar în inima capitalei Nordului, pe strada Ştefan cel Mare, 26, sucursala te surprinde imediat ce îi treci pragul printr-o atmosfera prietenoasă, primire călduroasă şi binevoitoare şi prin tehnologii informaţionale de ultimă generaţie puse la dispoziţia clienţilor.
"Pentru Moldova Agroindbank, clienţii - atât persoane fizice, cât şi juridice, sunt la fel de preţioşi. De aceea, continuăm procesul de modernizare a reţelei de sucursale a MAIB, astfel încât fiecare client să beneficieze de produse şi servicii calitative şi moderne, elaborate în aşa fel ca să le economisească timpul şi să le sporească confortul de operare," a menţionat Oleg Paingu, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al băncii, la ceremonia de redeschidere a sucursalei.
Pe lângă serviciile cu care s-au obişnuit deja, clienţii Sucursalei nr. 30 pot beneficia şi de avantajele centrului de autoservire 24/24, dotat cu cele mai noi tehnologii bancare. Centrul pune la dispoziţia clienţilor o gamă vastă de servicii, ce pot fi utilizate fără dificultate, la orice oră, fără prezenţa angajaţilor sucursalei.
Directoarea Sucursalei Nr.30, Elena Ursu, şi-a exprimat convingerea că noile condiţii vor permite sucursalei să atingă rezultate şi mai bune, iar clienţilor să se bucure de o cultură de deservire mai înaltă. "Sunt mândră că activăm într-un nou sediu modernizat conform rigorilor europene şi vom depune toate eforturile pentru a oferi suportul necesar clienţilor noştri, pentru a-i ajuta să ţină pasul cu tehnologiile bancare şi să-şi gestioneze inteligent activităţile financiare."
Renovarea Sucursalei Nr. 30 Bălţi face parte din proiectul de transformare a băncii într-o instituţie modernă şi din procesul de rebranding lansat şi implementat consecvent de Moldova Agroindbank din anul 2015, pentru a corespunde celor mai înalte standarde bancare, bazate pe soluţii inteligente şi tehnologii avansate, care să distingă MAIB drept lider incontestabil şi bancă modernă.
maibank
maib business app
internet banking - maib business nou


