Serghei Cebotari, declarat Managerul Anului 2015

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC “Moldova Agroindbank” SA, a devenit laureatul Concursului “Omului Anului 2015”, categoria Management.

Concursul “Omului Anului 2015” s-a desfăşurat în baza votingului online ce a avut loc pe site-ul revistei „VIP magazin”. Astfel, la totalizarea rezultatelor au luat parte numeroşi cititori ai revistei şi anternauţi, precum şi juriul format din experţi din afară şi din membrii redacţiei revistei.

Ceremonia de premiere a cîştigătorilor a avut loc pe 5 februarie, întrunind oameni de afaceri, interpreţi, manageri de top, reprezentanţi ai societăţii civile care au venit să-şi ridice premiul pentru cele mai bune rezultate obţinute în domeniul pe care îl reprezintă.

Potrivit redacţiei „VIP magazin”, anul 2015 a avut multe surprize pentru societate, seisme politice şi provocări, totuşi lucrurile frumoase, unele mai dosite, altele mai în faţă, şi-au urmat cursul firesc.

“În numele acestor lucruri, perseverează şi rezistă oamenii de valoare. În acest an, au rezistat cei mai curajoşi de fire şi dornici de a aduce succesul pe un drum chiar şi presurat cu hopuri, cei care au excelat prin munca lor indiferent de instabilitatea din ţară, cei care au influenţat într-un fel sau altul societatea şi sunt demni de a primi titlul de „Omul Anului 2015”, au remarcat  organizatorii.

Tot în cadrul acestui concurs, Preşedintele Consiliului BC “Moldova Agroindbank” SA, Victor Miculeţ, a fost desemnt “Omul Anului 2015”, la categoria Business. Ambele aprecieri confirmă aportul şi meritele lui Serghei Cebotari şi Victor Miculeţ în dezvoltarea Moldova Agroindbank - liderului pieţei bancare din ţară şi instituţie care prin succesele sale contribuie la consolidarea stabilităţii economice din Moldova.
 
Titlul “Omului Anului” al Concursului revistei “VIP magazin” îi este acordat lui Serghei Cebotari al treilea an consecutiv. Iar la finele lunii decembrie anului 2015, în cadrul Galei Premiilor VIP, Preşedintele BC „Moldova Agroindbank” SA a obţinut şi Premiul VIP la categoria „Finanţe”, fiind declarat Bancherul Anului 2015 în Republica Moldova.

Notă: Serghei Cebotari activează în cadrul BC “Moldova Agroindbabnk” SA din 1995, în iunie 2013 fiind ales de Adunarea Generală a acţionarilor în funcţia de Preşedinte al Comitetului de Conducere al băncii. Deţine concomitent funcţia de  Preşedinte al Consiliului Bursei de Valori din Moldova, Preşedinte al Consiliului „MAIB-LEASING”, Vicepreşedinte al Consiliului ÎM „Sudzucker-Moldova” SA. Are studii economice superioare, a urmat Programul MBA. Pentru activitate prodigioasă în sistemul financiar-bancar, contribuţie la promovarea politicii monetar-creditare şi înalt profesionalism, în anul 2011 a fost decorat de către Preşedintele Republicii Moldova cu Ordinul “Gloria Muncii”. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok