Maib investește în competențele care vor defini carierele de mâine. 2 milioane de lei au fost alocați de către maib proiectului „Educația economică și antreprenorială în școlile model”, implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și AO Junior Achievement Moldova.
Proiectul include, pe lângă formarea cadrelor didactice, organizarea campurilor de inovație, lecții de educație financiară susținute de specialiști maib, dezvoltarea materialelor metodologice pentru toate nivelurile de învățământ și competiții dedicate elevilor din cele 35 de școli model.
Proiectul „Educație economică și antreprenorială în școlile model” se desfășoară în perioada octombrie 2025 – decembrie 2026, având scopul de a consolida educația financiară încă din școala primară și de a pregăti tinerii pentru provocările economiei moderne.
Pe parcursul lunii ianuarie, 160 de cadre didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal au participat la cursuri de formare profesională continuă, organizate în format online.
Inițiativa are drept scop consolidarea competențelor cadrelor didactice și adaptarea procesului educațional la cerințele actuale ale economiei moderne. Prin acest demers, profesorii beneficiază de programe de instruire axate pe metode moderne de predare, concepte economice actuale, educație financiară aplicată și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul elevilor. Activitățile de formare includ sesiuni interactive și schimburi de bune practici, menite să contribuie la îmbunătățirea calității actului educațional.
Cadrele didactice au evidențiat importanța formării continue pentru creșterea calității procesului educațional.
Maia Zlotea, profesoară la Liceul Teoretic „Emil Nicula”, satul Mereni, raionul Anenii Noi, a menționat:
„Învățarea continuă este cheia succesului personal și profesional. Calitatea formării elevilor este direct influențată de nivelul nostru de pregătire, motivație și deschidere. De aceea, instruirea continuă și schimbul de experiență sunt esențiale.”
Ana Caftea, profesoară la Liceul Teoretic „Ion Creangă”, comuna Coșnița, a afirmat:
„Participarea constantă la formări și activități interactive contribuie la îmbunătățirea calității actului didactic, la adaptarea conținuturilor la realitățile economice actuale și la formarea elevilor ca viitori cetățeni activi, responsabili și cu inițiativă.”
Larisa Ungureanu, profesoară la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din orașul Soroca, a subliniat:
„Profesorii formați continuu creează oportunități noi de învățare, motivând elevii să-și descopere potențialul și să-și construiască competențe pentru viață.”
Prin aceste investiții, maib demonstrează că educația financiară nu este doar un angajament declarativ, ci o prioritate reală, cu impact asupra viitorului economic al tinerilor din Moldova.
Tu conduci. maib
maibank
maib business app
онлайн-кредиты – юридические лица
internet banking - физических лиц
новый internet banking - maib business
internet Banking - BankFlex