Moldova își sărbătorește vinul, iar maib și Mastercard se alătură și în acest an în calitate de parteneri principali ai noii ediții a Zilei Naționale a Vinului, pentru a sprijini tradițiile vitivinicole, inovația și cultura locală.
Tradițional, sărbătoarea va avea loc în primul weekend din luna octombrie, pe 4 și 5 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale, sub sloganul „Vinul nostru uimitor de bun”. Evenimentul reunește anual zeci de mii de vizitatori și este considerat cea mai importantă platformă de promovare a Vinului Moldovei atât pe plan național, cât și internațional.
Ediția din acest an va aduce împreună peste 100 de vinificatori și promite o experiență completă: degustări ale unor ediții limitate și vinuri consacrate, masterclassuri susținute de somelieri certificați, demonstrații gastronomice, dar și întâlniri autentice cu producătorii, care își vor împărtăși poveștile direct cu vizitatorii.
Giorgi Shagidze, Președinte maib:
„La maib, credem că Ziua Națională a Vinului este mai mult decât o sărbătoare, este o celebrare a identității de țară, a pasiunii și a muncii generațiilor de vinificatori care au transformat vița-de-vie într-un simbol al Moldovei. Suntem onorați să fim parte din această poveste și să susținem vinificatorii locali, care prin inovație și dedicare duc faima vinului moldovenesc peste hotare. Pentru noi, a fi partener principal la acest eveniment înseamnă a demonstra o dată în plus sprijinul față de clienții noștri vinificatori, de comunitate, dar și de a construi împreună un viitor în care cultura vinului rămâne un ambasador autentic al țării.”
Irina Untila, Country Manager Mastercard în Moldova:
„Mastercard este un brand global, dar pe fiecare piață ne străduim să dezvoltăm produse, servicii și inițiative care reflectă unicitatea țării. În Moldova, această unicitate este strâns legată de vinificație, devenită de mult parte a codului cultural și cartea de vizită a țării în lume. Suntem bucuroși ca, împreună cu partenerul nostru de încredere maib, să susținem de mulți ani Ziua Națională a Vinului, creând o experiență completă, captivantă și exclusivă pentru toți cei care descoperă tradițiile culturale ale Moldovei”.
În calitate de parteneri principali, maib și Mastercard au pregătit o zonă specială de relaxare, cu activități interactive, experiențe personalizate și surprize pentru vizitatorii evenimentului. Pentru a accesa toate aceste experiențe, este necesar ca vizitatorii să dețină un card maib Mastercard.
Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, iar mai multe detalii despre programul evenimentelor pot fi accesate aici.
Maib și Mastercard te invită să sărbătorim împreună Vinul Moldovei pe 4 și 5 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale!