Chat
Chat
maibank
0.0
Descarcă
maib business
Descarcă

A șasea ediție maibank meetup a reunit comunitatea maib și echipa din spatele aplicației

Pe 9 iulie, la maib park, a avut loc cea de-a VI-a ediție maibank meetup, evenimentul prin care maib aduce împreună utilizatorii aplicației și echipa care o dezvoltă. Aproximativ 100 de clienți au participat la întâlnire, contribuind cu feedback direct, idei și sugestii pe care și-ar dori să le regăsească în viitoarele versiuni ale aplicației.

Evenimentul a fost marcat și de un moment special: lansarea noului spot de promovare maibank, prezentat în premieră comunității de utilizatori, cei care folosesc zilnic aplicația și contribuie activ la evoluția ei.

Pe parcursul serii, participanții au avut ocazia să descopere cele mai recente evoluții din maibank și să afle, direct de la echipele care dezvoltă aplicația, ce urmează în perioada următoare. De la momentul simbolic al atingerii pragului de 1 milion de utilizatori și noile beneficii disponibile în aplicație, până la metode moderne de autentificare, o experiență îmbunătățită pentru cardurile de credit revolving, actualizări pentru plăți și transferuri, cashback majorat și soluții avansate de securitate prin passkey, fiecare sesiune a oferit o privire din culisele dezvoltării maibank. Seara s-a încheiat cu o discuție deschisă alături de Aliona Stratan, în care participanții au adresat întrebări și au împărtășit idei despre viitorul bankingului digital.

Maibank meetup a devenit un format recurent prin care dialogul cu clienții este integrat direct în procesul de dezvoltare a produsului. În loc ca feedbackul să fie colectat exclusiv prin canale tradiționale, echipa maib îl discută deschis cu utilizatorii și îl transformă în direcții concrete de dezvoltare.

Astăzi, maibank este banca din buzunarul a peste un milion de utilizatori, iar această comunitate în creștere influențează în mod direct modul în care aplicația evoluează. Fiecare ediție maibank meetup aduce în prim-plan experiențe reale de utilizare, de la situații simple de zi cu zi până la nevoi complexe, care ajută echipa să prioritizeze îmbunătățirile.

Pentru maib, aceste întâlniri nu sunt doar evenimente, ci o parte din modul în care este construit produsul. Dialogul constant cu utilizatorii rămâne unul dintre cele mai importante instrumente de dezvoltare a maibank.

Le mulțumim tuturor participanților pentru deschidere, feedback și implicare. Fiecare ediție confirmă că cele mai bune produse digitale se construiesc împreună cu clienții care le folosesc.  

Tu conduci. maib

 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok