Close
Depozite
Clasic Clasic+
Servicii pe piaţa de capital
Piaţa de capital
Tarife şi condiţii generale
Tarife şi condiţii generale
Servicii electronice
Internet-Banking SMS-notificări
M@IB Online Info COVID-19
Internet Banking MAIBank Mobile Extrase Electronice Transfer P2P Transfer T2C
Moldova Agroindbank, premiată al doilea an consecutiv cu trofeul „Best Digital Bank Moldova” - cea mai digitalizată bancă din ţară 16.02.2021

Moldova Agroindbank, premiată al doilea an consecutiv cu trofeul „Best Digital Bank Moldova” - cea mai digitalizată bancă din ţară

Plus de comoditate, rapiditate, flexibilitate, autonomie în relaţia clienţilor cu banca şi inovaţie continuă – sunt doar câteva avantaje ale proceselor de digitalizare implementate de Moldova Agroindbank în ultima perioadă, în unison cu direcţia de dezvoltare anunţată de MAIB – ”we go digital”. 
 
Progresele digitale ale Moldova Agroindbank din anul 2020 au fost înalt apreciate de publicaţia internaţională Global Banking and Finance Review, care analizează anual performanţele companiilor din întreaga lume şi le premiază în cadrul unui riguros concurs cu participarea unui juriu de experţi. 
 
Pentru al doilea an consecutiv înalta distincţie pentru cea mai digitalizată bancă din Republica Moldova - „Best Digital Bank Moldova 2021” a fost acordată Moldova Agroindbank, o merituoasă apreciere care demonstrează o dată în plus performanţele MAIB pe acest segment, în special în ce priveşte dezvoltarea aplicaţiei mobile MAIBank, a serviciului de Internet Banking şi a noilor funcţionalităţi digitale.   
 
„Orice decizie pe care o iei are indispensabil consecinţe financiare şi aceasta accentuează o dată în plus relaţia între viaţa de zi de zi şi finanţe. De aceea, soluţiile digitale dezvoltate de MAIB  sunt orientate să ofere clientului nostru control total asupra resurselor sale financiare şi tranzacţiilor, doar printr-o mişcare elegantă a degetului pe ecranul telefonului, asigurând în acelaşi timp securitatea, simplitatea şi comoditatea aşteptată. 

Pandemia COVID-19 a impulsionat şi mai mult agenda de digitalizare a Moldova Agroindbank, optând să dezvoltăm funcţionalităţile, să creştem oportunităţile de relaţionare la distanţă a clienţilor cu banca. În 2020 a crescut considerabil numărul utilizatorilor digitali activi, a crescut numărul de descărcări ale aplicaţiei mobile MAIBank, numărul şi volumul plăţilor efectuate, clienţii resimţind confortul de a dispune de o bancă întreagă la un click distanţă şi pentru achitări de plăţi, şi pentru deschiderea şi comandarea de livrare la domiciliu a cardurilor bancare, şi pentru deschiderea depozitelor, conturilor sau cererilor de credite.  

Suntem conştienţi că decizia clientului de menţinere a relaţiei cu banca depinde tot mai mult de experienţa pe care clientul o are cu banca sa. De aceea, zi de zi depunem efort maxim să integrăm principiul “centrare pe necesităţile clientului” în toate produsele şi serviciile noastre, pentru a ridica experienţa clientului cu MAIB la un nou nivel. 
 
Dedic acest premiu echipei MAIB şi clienţilor noştri, pe care îi asigur că vom continua parcursul de modernizare, astfel încât să le oferim cele mai bune experienţe, produse şi servicii bancare: de calitate, comode, simple de utilizare şi accesibile de oriunde s-ar afla”, a declarat Aliona Stratan, Prim-vicepreşedinte al Moldova Agroindbank, cu ocazia primirii trofeului.

În anul 2020 MAIB a reuşit să noteze progrese importante în ceea ce priveşte digitalizarea serviciilor şi produselor, fapt confirmat şi prin triplarea numărului de clienţi care s-au înrolat în infrastructura digitală a băncii. 

Mai mult de 10 produse digitale au fost puse la dispoziţia clienţilor pe parcursul ultimului an, fiind vorba implicit despre: deschiderea depozitelor şi a conturilor, aplicarea online pentru un credit, solicitarea de a deschide carduri, schimb valutar la ATM şi multe altele.

În ultimele 12 luni numărul şi volumul operaţiunilor pe canale s-a dublat. Deşi acest trend a fost impulsionat şi de condiţiile pandemice, datele confirmă că clienţii MAIB au o deschidere bună pentru a începe utilizarea produselor digitale imediat cum acestea sunt puse la dispoziţie.

Portofoliul MAIB de produse, servicii şi funcţionalităţi digitale include: app MAIBank, Internet Banking, EASI Banking, P2P, T2C, Cash by Code, Cash In By Code etc.

Echipa Moldova Agroindbank continuă să-şi concentreze eforturile pe dimensiunea digitalizării şi inovării, investind în soluţiile centrate pe client şi în dezvoltarea unei relaţii durabile şi de calitate cu fiecare client în parte.
 
”Global Banking & Finance Review” este una dintre cele mai mari şi prestigioase instituţii media specializate în domeniul financiar, apreciată pentru analizele, interviurile, ştirile şi opiniile pertinente exprimate. Premiile acordate de publicaţie reprezintă aprecierea valorii de către comunitatea financiară globală în anumite domenii de expertiză şi excelenţă în sfera financiară.

Moldova Agroindbank este banca comercială nr.1 în Republica Moldova, fiind apreciată de prestigioase jurii de experți naționali și internaționali. În 2020 The Banker a desemnat MAIB „Cea mai bună bancă din Moldova”, Global Banking and Finance Review i-a conferit titlul „Best Digital Bank Moldova”, iar VIP Magazin – „Brandul Anului 2020”. 
„Cea mai bună bancă din Moldova după calitatea activelor”, „Cea mai bună bancă din Moldova după profitul înainte de taxe”, „Cea mai bună bancă din Moldova după capitalizare în 2019” – sunt distincțiile acordate de Finance Central Europe. 
În plan local, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a conferit MAIB distincția „Mercuriul de Aur” la nominalizările „Marca Comercială Responsabilă Social” și „Reputație și încredere”, precum și premiul mare „Mercuriul de Cristal” la nominalizarea „Debutul anului” pentru lansarea LiberCard. Totodată, în 2020 MAIB este unica bancă din ţară premiată cu Distincţia de Excelenţă a Camerei de Comerţ şi Industrie.