„Trenulețul” a revenit pe peronul de la Chișinău. O poveste despre cum întreaga Europă a dansat pe o piesă în limba română

Seara de sâmbătă, 14 mai, ne-a dat emoții tuturor. Evoluția celor cu numărul 19 la Eurovision Song Contest a fost așteptată atât de noi, cât și de (deja) fanii internaționali ai Zdob și Zdub și Fraților Advahov. Pe măsură ce „pomul vieții” prindea rădăcini pe scena finalei Eurovision 2022, muzicienii noștri convingeau și mai mulți oameni să se prindă în hore pe melodia lor. Băieții au revenit acasă cu locul șapte în buzunar, dar cu locul doi în inimă. Trenulețul lor a staționat pe peronul gării din Chișinău, unde și-au împărtășit impresiile și amintirile.

După ce au reușit să aprindă „focul” folclorului și rock’n’roll-ului moldovenesc, formația s-a reîntors acasă cu noi impresii, amintiri și istorioare. În cadrul conferinței de presă desfășurate cu ocazia revenirii lor în Republica Moldova, pe peronul Gării Feroviare din Chișinău, un loc simbol pentru piesa „Trenulețul”, băieții au dezvăluit momente unice din spatele culiselor și impresiile personale despre Eurovision 2022.

Cu un mare entuziasm și un pic de oboseală pe față, solistul formației Zdob și Zdub, Roman Iagupov, a povestit că pentru el „nu trupa ori Frații Advahov au evoluat în acea seară pe scena de la Torino”, dar însăși Moldova. Acesta a specificat că s-a simțit ca acasă printre moldovenii și românii din acele zone și se bucură nespus de mult că a avut posibilitatea să cânte în limba română și să facă întreaga Europă să danseze. 

„«Trenulețul» nostru a ajuns la destinație. Piesa noastră a intrat în inimile oamenilor care au dansat și au cântat împreună cu noi. Suntem foarte mândri”, mărturisește solistul.

Pentru Vasile Advahov a fost o experiență nouă, iar cel mai mult artistului i-a plăcut interacțiunea dintre interpreții din diverse țări. „Ne-am împăcat foarte bine cu ceilalți participanți, am fost în relații foarte familiare. Chiar și în ultima zi, după concert, cu toții s-au apropiat unul de celălalt și și-au manifestat recunoștința față de atmosfera caldă și prietenoasă oferită unul celuilalt”, a destăinuit vioristul.

De asemenea, Vasile a povestit și cum după evoluția pe scena de la Torino nu înțelegea cum se desfășoară procesul de vot în cadrul concursului și vedea doar cum ei stau „la coada” listei. Ulterior, după ce au fost anunțate punctele publicului, ei au urcat în topul clasamentului și în acel moment toți colegii săi din sală s-au ridicat și i-au aplaudat în picioare pentru acest succes. „Aprecierea publicului este cel mai adevărat și cel mai bun juriu pe care îl poate avea un artist”, specifică Vasile, iar fratele său, Vitalie, a menționat că „până la urmă și juriul de la Eurovision a dansat pe piesa noastră”.  

Solistul formației Zdob și Zdub a descris concursul precum unul foarte greu, povestind că „în fiecare zi, de dimineață până seară, rezolvam câte o problemă și eram cu toții foarte tensionați, am fost nevoiți să înregistrăm încă o dată și piesa”. Totuși, pentru artiști a fost cel mai important să reprezinte țara la un nivel înalt, iar datorită „chimiei” dintre aceștia, despre care au pomenit și instrumentiștii, au reușit să facă senzație prin Europa.

Echipa maib, partenerul general al Eurovision 2022 din partea Moldovei, i-a încurajat pe băieți nu doar financiar, dar și moral la acest concurs. Aceștia au organizat un flashmob online, unde au inspirat mai multe companii și afaceri să danseze împreună cu ei pe melodia „Trenulețul”. De altfel, maib a fost alături și de susținătorii artiștilor. Aceștia au desfășurat un concurs pe pagina lor de Facebook, unde au premiat patru participanți cu câte două bilete tur-retur la cursa de tren Chișinău-București.

„A fost o prestație atât de vie și plină de emoții, cu un mesaj simplu, dar atât de clar. Pentru noi a fost extraordinar să urmărim geografia voturilor care veneau de la public, fiindcă noi știm bine unde se află diaspora moldovenească, fapt ce demonstrează că «Hey, Ho!» a ajuns mult mai departe decât ne-am așteptat. Noi, cei de la maib, susținem întotdeauna sfera culturii, pentru că alături de ea suntem alături și de Moldova. Mă bucură mult că numele țării noastre a fost pe buzele celor din Europa”, a susținut prim-vicepreședinta maib, Aliona Stratan.

Maib este susținătorul mai multor evenimente culturale din țara noastră, datorită politicii sale de responsabilitate socială corporativă. Banca este apreciată ca un actor social responsabil în comunitate, care este implicat în susținerea diferitelor proiecte. Maib sprijină nu doar cultura, dar și medicina, educația, ecologia, tehnologia și sportul. Banca mereu a promovat brandul de țară, încurajând astfel și alte afaceri spre o implicare mai activă în sfera socială. 

„Ne-am simțit alături de ei învingători și că putem să contribuim și mai mult la bunul nume al țării noastre pe arena internațională. Prin intermediul talentului și muncii lor, aceștia au cucerit inimile europene. Suntem foarte mândri de parteneriatul cu ei și că am reușit să înscriem în portofoliul proiectelor noastre  de responsabilitate socială corporativă acest eveniment frumos. Încă o dată am demonstrat că suntem mai puternici făcând fapte bune”, a spus Iulia Bogușevschi, șefă de comunicare corporativă în cadrul maib.

Kalush Orchestra, formația din Ucraina, este câștigătoarea Eurovision 2022, după ce a primit voturile decisive din partea publicului european. Deși Moldova s-a situat pe locul doi, potrivit publicului, voturile juriului internațional împreună cu cele ale publicului au clasat țara noastră pe locul șapte. Cu toate acestea, piesa „Trenulețul” a devenit virală pe Internet atât în reacțiile internauților, cât și pe alte rețele specializate în muzică. Piesa a devenit una dintre cele mai virale la momentul actual pe Spotify. Aceasta a ajuns pe locul 4 la categoria Viral Global 50.

Sursa: diez.md

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok