Undă verde - Cea mai mare bancă comercială din Moldova vine la Bursa de Valori București

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la banca maib a votat, la Chișinău, în favoarea listării la cota Bursei de Valori București, intrarea în ringul bursier find pregătită pentru anul viitor.

Bursa de Valori București va avea astfel un nou emitent la cota acțiunilor internaționale, banca comercială maib, cea mai mare instituție de credit din Republica Moldova, fiind al 2-lea nume major din Basarabia, după Purcari Wineries (WINE), producător de vinuri cotat la începutul anului 2018.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la maib – cea mai mare instituție de credit din Republica Moldova, concentrând 32,5% din depozite și 36,3% din volumul creditelor acordate – a aprobat acum, cu 77,94% din voturile celor prezenți, listarea pe piața administrată de Bursa de Valori București, așezarea sub supervizarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și înregistrarea acțiunilor în sistemul Depozitarului Central.

Din anul 2018, cel mai important acționar al maib este un consorțiu din care fac parte Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalida INVL din zona baltică și Horizon Capital, fond de private equity care își leagă numele și de aducerea Purcari la cota BVB.

Banca are 58 de sucursale, 62 de agenții și un portofoliu de credite și depozite de peste 19 miliarde lei moldovenești (922 milioane euro), respectiv 28,6 miliarde lei moldovenești (1,3 miliarde euro), fiind furnizor pentru 443 clienți corporativi și peste 28.000 IMM.

„Listarea cu succes a acțiunilor maib pe o bursă internațională va fi o împlinire importantă nu numai pentru bancă, dar și pentru întreaga țară – de vreme ce va plasa Moldova sub reflectoarele investitorilor”, spune Vytautas Plunksnis, președinte al boardului maib, adăugând că banca este pe cale să-și atingă obiectivul unui nivel de 20% al indicatorului RoE care raportează randamentul capitalurilor proprii.

maib vizează atragerea de investitori distribuind 35-50% din profit sub formă de dividende. În AGA a fost aprobată și o astfel de repartizare de cash în echivalent 252,37 milioane lei moldovenești (12,78 milioane euro).

Sursa: profit

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok