Chat
Chat
maibank
0.0
Загрузить
maib business
Загрузить

Cum să te protejezi de fraudele online în perioada Black Friday și a sărbătorilor de iarnă

A început perioada reducerilor, iar Internetul e plin de oferte tentante. Black Friday și sărbătorile de iarnă vin cu multe oportunități bune de shopping, dar și cu câteva capcane de care e bine să fim conștienți.

Fraudatorii profită de aglomerația sezonului și creează site-uri sau reclame care imită brandurile cunoscute. Ca să te bucuri de cumpărături fără griji, iată cum să te protejezi:

1. Verifică magazinul înainte să cumperi

Înainte de a adăuga în coș:

  • verifică dacă oferta există și pe site-ul oficial al brandului;
  • caută recenzii reale ale magazinului;
  • vezi dacă sunt afișate clar date precum adresa, contactul, IDNO-ul, termenii și condițiile.

Magazinele false ascund, de obicei, aceste informații.

2. Cumpără doar de pe site-uri sigure

Un mic detaliu te poate scuti de multe probleme:

  • vezi dacă adresa începe cu https://;
  • caută iconița cu lacăt;
  • observă dacă pagina arată îngrijit și fără greșeli evidente.

3. Evită reclamele cu reduceri exagerate

Știm, e greu să reziști unei super oferte. Totuși, reducerile foarte mari pot fi suspecte, mai ales la branduri populare.

Exemple la care merită să zici „stop”:

  • tehnică de top cu -70%;
  • cosmetice premium cu -70%;
  • jucării scumpe cu -80%.

Dacă pare prea bine ca să fie adevărat, de obicei așa este.

4. Nu introduce datele cardului pe site-uri necunoscute

Câteva obiceiuri simple fac diferența:

  • folosește un card dedicat cumpărăturilor online;
  • încarcă doar suma necesară;
  • activează plățile securizate (3D Secure);
  • alege plata la livrare atunci când e posibil.

Astfel te protejezi chiar și în cazul unui site suspect.

5. Atenție la SMS-urile false

În perioada sărbătorilor circulă multe SMS-uri care par trimise de curieri, dar sunt frauduloase.

De exemplu:

  • „actualizează adresa pentru livrare”;
  • „plătește taxa de transport”.

Dacă primești un astfel de mesaj, evită să deschizi linkul. E mai sigur să intri direct pe site-ul curierului și să verifici acolo.

Bucură-te de sezonul cumpărăturilor, în siguranță

Informat înseamnă protejat.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok