Moldova Agroindbank, premiată pentru excelenţă

Unul din cele mai mari sisteme de transferuri internaţionale de bani - MoneyGram a acordat BC Moldova Agroindbank SA Premiul de excelenţă pentru cel mai bun start în Moldova.

Diploma de excelenţă vine ca o apreciere a cooperării dintre cele două instituţii, care a fost lansată în iunie 2013 şi în mai puţin de un an a devenit una de excepţie. Iar cea mai recentă evoluţie a fost marcată de întroducerea, începînd cu 1 aprilie curent, a unei noi valute pentru transferuri - Dolari SUA.

Vicepreşedintele Moldova Agroindbank, Oleg PAINGU, a mulţumit reprezentanţilor MoneyGram pentru distincţia oferită şi a dat asigurări că în persoana Moldova Agroindbank compania şi pe viitor va avea un partener de încredere, care mereu plasează interesele clienţilor şi calitatea serviciilor pe prim-planul activităţii sale.

BC “Moldova Agroindbank” SA oferă clienţilor opţiuni vaste, condiţii comode şi accesibile în ceea ce priveşte transmiterea sau recepţionarea remiterilor de bani. Pe lîngă MoneyGram, banca oferă clienţilor posibilitatea de a beneficia de un şir de alte sisteme: Zolotaia Korona, Western Union, Unistream, Privat Money, Blizko, Migom, Contact, Leader, Forsaj, Sigue Money. Banii pot fi transferaţi sau incasaţi în orice filială sau agenţie MAIB. Banca are una din cele mai extinse reţele de distribuţie din Republica Moldova, care penetrează cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Detalii - la Serviciul InfoTel: 022 26 89 98.

Moldova Agroindbank. Puterea stă în noi!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok