Moldova Agroindbank – distinsă cu Premiul pentru Excelenţă în Calitate STP de Raiffeisen Bank International

În semn de apreciere pentru calitatea înaltă şi rapiditatea procesării transferurilor internaţionale, Raiffeisen Bank International a distins Moldova Agroindbank cu Premiul pentru Excelenţă în Calitate „Straight-Through Processing Quality Award” (STP). 
 
Premiul este oferit anual băncilor corespondente care au automatizat tranzacţiile de decontare internaţionale, au asigurat soluţii de procesare automată a transferurilor (STP) şi au implementat standarde înalte de calitate în domeniul transferurilor SWIFT, crescând rapiditatea procesării plăţilor. 
„Aprecierea partenerului nostru Raiffeisen Bank International este o confirmare în plus a profesionalismului echipei MAIB. Banca depune eforturi constante de creştere a ratei de procesare automată a tranzacţiilor naţionale şi internaţionale iniţiate de clienţii săi, facilitând procesul de transfer cap-coadă (Straight-Through Processing) şi asigurând rapiditatea, acurateţea şi accesibilitatea serviciilor acordate. 
 
Vom continua să consolidăm cooperarea cu băncile corespondente pentru a pune la dispoziţia clienţilor o gamă cât mai vastă de posibilităţi pentru transferurile de bani. Suntem recunoscători Raiffeisen Bank International pentru înalta apreciere şi le mulţumim pentru parteneriatul durabil”, a menţionat Vitalie Lungu, Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al MAIB. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok