Tatiana Pavliuc: „Merele noastre se vând chiar și în Dubai”

Pavel Zingan într-un interviu cu Tatiana Pavliuc, proprietara „Plaiul Bîrlădean”, clientă maib business.

„Plaiul Bîrlădean” este una dintre cele mai cunoscute gospodării pomicole din nordul Moldovei. Construită pas cu pas după destrămarea colhozurilor, compania condusă de Tatiana Pavliuc a ajuns astăzi să gestioneze peste o două sute de hectare de livezi și să exporte fructe pe piețe din România, Germania și chiar în Dubai. În acest interviu, Tatiana Pavliuc povestește despre începuturile sale, investiții și provocările actuale din agricultură.

Tatiana, dacă ar trebui să vă descrieți copilăria printr-un singur fruct, care ar fi acela și de ce?

Ar fi mărul. Tatăl meu lucra ca tractorist și întotdeauna aducea acasă mere dintr-un soi pe care noi îl numeam „șampanie albă”. Erau galbene, frumoase, foarte gustoase și aromate. Gustul și mirosul lor mi-au rămas în memorie și îmi amintesc mereu de copilărie.

Compania dumneavoastră este una de familie, transmisă din generație în generație?

Nu, tatăl meu a fost tractorist. Am venit la Bîrlădeni în 1981 și m-am angajat ca economist principal. În 1980 m-am căsătorit, soțul meu este băștinaș și din 1981 am început să lucrez în sat.

Cum a început povestea companiei „Plaiului Bîrlădean”?

După destrămarea colhozului, sătenii m-au ales în funcția de lider. Așa se numea atunci, lider. Primul an am lucrat practic fără înregistrare, fără ștampilă, până s-a încheiat procesul de privatizare. În 1999, pe 14 februarie, ne-am înregistrat oficial ca „Plaiul Bîrlădean”. Am început cu aproximativ 700 de hectare, iar astăzi gospodăria are circa 1 500 de hectare, cu terenuri provenite din mai multe sate din împrejurimi.

De ce ați ales să investiți atât de mult în livezi?

Satul acesta a avut mereu tradiția pomicultură. Colhozul de aici era unul dintre cele mai mari din raion, poate chiar din republică. Avea peste 500 de hectare de livezi, secții de prelucrare a fructelor, făceam conserve care mergeau la export. Când am preluat conducerea, am plantat meri, pruni, peri, cais, vișini, cireși. Mi-am dorit mult ca grădinițele din sat să primească fructe proaspete, noi le asiguram totul, pentru că primăria nu le ajuta.

Cu timpul am făcut pași tot mai mari. Am început cu livezi clasice, apoi, în 2010, am mai adăugat câteva zeci de hectare. În 2018 am decis să trecem la livezi super-intensive, după sistemul italian: 3 500 de pomi pe hectar, plase antigrindină, irigare, tot materialul și tehnica aduse din Italia. La început părea foarte scump. Dar a venit un agronom italian, Angelo, a luat o mână din pământul nostru, l-a mirosit și a spus: „Pământul acesta noi îl folosim la flori în ghiveci. Este un pământ minunat.” Asta m-a convins. Astfel am plantat prima livadă modernă și apoi am continuat. În 2018 am plantat 25 de hectare și jumătate, apoi în 2019 încă 8,5 hectare, în 2020 – 20,5 hectare prin programul „Livada Moldovei”, în 2022 - încă 17 hectare și în 2023 – 22 de hectare.

Care este diferența între o livadă clasică și una modernă?

În livada clasică totul depindea de ploi. Dacă era secetă, fructele rămâneau mici. În livezile moderne avem sistem de irigare, iarba și trifoiul dintre rânduri protejează solul de eroziune, În plus, se poate intra în livadă imediat după ploaie. Trifoiul cosit rămâne ca îngrășământ natural. Pe un hectar se plantează de câteva ori mai mulți pomi, iar recoltarea este mai eficientă: folosim platforme și containere, astfel productivitatea este mai mare.

Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați astăzi?

Apa și forța de muncă. Avem tehnică, avem tehnologii, dar nu avem suficientă apa. Statul a promis un proiect cu conducte de la Prut și Nistru, dar încă nu a ajuns la noi. Am pregătit documentele pentru un proiect de 500 000 de dolari, dar fără conducta principală nu putem iriga suficient.

O altă provocare este lipsa oamenilor. Tinerii au plecat peste hotare, au rămas vârstnicii. Pentru recoltarea prunelor, de exemplu, este o adevărată luptă pentru muncitori. Avem condiții: cantină, autobuze, locuri de cazare pentru muncitori. Dar oameni sunt puțini. Ne gândim să aducem muncitori sezonieri din Nepal, 40–50 de persoane, ca să putem acoperi perioada de vârf a sezonului.

Cu ce vă mândriți cel mai mult?

Cu faptul că am reușit să modernizăm gospodăria. Avem tehnică computerizată, panouri solare care reduc mult costurile, sisteme digitale pot vedea oricând unde lucrează fiecare tractor, ce face, cât combustibil consumă. Avem frigider modern, o linie de sortare, lucrăm cu echipamente de calitate. Și, bineînțeles, cu oamenii din sat, care au rămas alături de noi - contabili, ingineri, tineri specialiști care au învățat și acum muncesc aici.

Unde ajung fructele dumneavoastră?

În principal, la export. Merele noastre merg în România, prunele - în Germania, iar uneori chiar în Dubai. În Moldova vindem foarte puțin, doar loturi mici pe piața.locală. Dar oferim gratuit fructe școlilor și grădinițelor.

Ce înseamnă să fiți femeie antreprenor în agricultură?

Înseamnă să fii mereu cu un pas înainte. Eu nu pot să stau acasă duminica, merg în livadă. Lucrez pentru oameni, ca ei să primească plata pentru  arendă, salarii, condiții bune. Am investit în drumuri, școală, grădiniță, gazificare, telefonie. Dacă satul merge înainte, mergem cu toții.

Ce sfat i-ați da unei persoane care vrea să înceapă o afacere la sat?

Să nu îi fie frică. Să învețe, să caute informații, să vorbească cu cei care au trecut deja prin asta. Avem asociații, seminare, programe de sprijin. Nu trebuie reinventată roata – înveți și faci. Dacă e nevoie, iei un credit, muncești și îl rambursezi. Așa am procedat și noi, bucurându-ne de sprijinul constant al maib. Așa se construiește o afacere.

Ce simțiți atunci când mergeți dimineața prin livadă?

Omul trebuie să planteze un copac, să întemeieze o familie și să sape o fântână. Eu am doi băieți și opt nepoți, și am plantat mii de copaci. Dimineața, atunci când intru în livadă, simt că pomii îți vorbesc. Îți dau liniște. Dacă vii supărat de la birou, printre copaci îți trece supărarea. La vârsta mea nu mai lucrez pentru bani, ci pentru satisfacție. Îmi place munca la țară și, cât voi avea sănătate, voi continua.