Cum le vorbim copiilor despre bani
Se spune că educația unui adult reprezintă fundamentul celor 7 ani de-acasă. Exact la fel e și cu educația financiară, a cărei baze timpurii ajută adulții de mai târziu să deprindă și să aplice ...
Se spune că educația unui adult reprezintă fundamentul celor 7 ani de-acasă. Exact la fel e și cu educația financiară, a cărei baze timpurii ajută adulții de mai târziu să deprindă și să aplice ...
Pedagog și trainer de educație financiară, Eugenia Ciutac, ne explică în cadrul unui interviu de ce alfabetizarea financiară este vitală și care-i sunt efectele asupra creșterii armonioase a cop...
În copilăria celor care acum sunt în ipostaza de părinți, banii de buzunar erau cash și, bineînțeles, veneau de la mama, tata, bunei sau rude. De atunci, lucrurile s-au schimbat parț...
Maib anunţă despre lansarea din 1 septembrie a.c. a programului maib edu, o iniţiativă care urmăreşte creşterea la nivelul următor a gradului de educaţie, inclusiv privind gestionarea responsabi...
Stimate client, Am fost sesizați despre faptul că mai mulți clienți au primit mesaje pe poșta electronică, ce pretind a fi din partea băncii, cu linia de subiect „Urgent”, „Cont b...
Stimate client, Escrocii folosesc tot mai multe scheme prin care se încearcă obținerea mijloacelor financiare în mod fraudulos. Maib continuă să implementeze diverse instrumente pentru ...
Află cum să te protejezi de fraudele cu cardurile de plată din interviul oferit de Natalia Nașco Filimon, redacției pavelzingan.md Natalia, bună ziua. În ultimul timp am studiat posibilitățil...
Stimate client, În prezent, dezvoltarea rapidă a tehnologiei a adus o serie de oportunități, dar și multe provocări în lumea financiară. Din păcate, o astfel de provocare o reprezintă ș...
Stimați clienți, Maib atenționează despre o nouă schemă a escrocilor care urmăresc fraudarea conturilor bancare. Atenționăm, astfel, că în magazinul online PlayMarket, aplicația cu numele ...
Te-am anunțat de curând despre faptul că oferim clienților noștri un nou produs investițional, avantajos și cu rentabilitate pe termen lung - obligațiunile corporative maib. În același ...
Mai mulți clienți au primit astăzi SMS-uri de la diverse numere de telefon cu îndemnul de a accesa un link către o pagină web clonă și a indica datele cardului, sub pretextul „deblocării&r...
Maib atenționează că nu oferă servicii de investiții în criptovalută, nu are pagini web dedicate investițiilor în criptovalută și în tranzacțiile la burse, nu colaborează cu companii...
Utilizăm cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului. Acestea sunt mereu active și nu pot fi dezactivate. Cu acordul tău, vom folosi și cookie-uri opționale (de personalizare, de performanță și publicitare) pentru a face interacțiunea mai simplă și pentru a-ți afișa conținut relevant. Aceste tehnologii pot colecta date precum adresa IP, informații privind utilizarea site-ului și localizarea aproximativă. Poți accepta toate cookie-urile opționale, le poți respinge sau îți poți personaliza preferințele.
Mai multe detalii găsești în Normele de utilizare a cookie-urilor .
Când accesezi o pagină web, aceasta poate stoca sau prelua informații din browserul tău, în special sub formă de cookie-uri. Acestea pot fi informații despre preferințele tale sau dispozitivul tău, astfel încât experiența de vizitare a paginii web să devină mai simplă și mai plăcută. Este posibilă setarea pentru ca aceste cookie-uri sa nu mai fie acceptate, însă dezactivarea și refuzul de a le primi pot influența navigarea pe site și accesarea unor servicii.
| name | domain | expiration |
|---|---|---|
| SID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| HSID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| SSID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| SIDCC | .google.com | 1 an |
| __Secure-1PSID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| __Secure-3PSID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| __Secure-1PSIDCC | .google.com | 2 an |
| __Secure-3PSIDCC | .google.com | 1 an |
| __Secure-1PSIDTS | .google.com | 1 an |
| __Secure-3PSIDTS | .google.com | 1 an |
| druidConversationLanguage | maib.md | 1 an |
| druidConversationToken | maib.md | 1 an |
| druidWebChatIsOpened | maib.md | 1 an |
Ne ajută să înțelegem cum este utilizat site-ul, de exemplu ce pagini sunt vizitate și dacă apar erori. Folosim aceste informații pentru a analiza performanța și a îmbunătăți funcționarea site-ului.
| name | domain | expiration |
|---|---|---|
| _ga | .maib.md | 2 ani |
| _ga_HVQ5830VR3 | .maib.md | 2 ani |
| _ga_TRR7RGY1D6 | .maib.md | 2 ani |
| _ga_50XPFEQL8P | .maib.md | 2 ani |
| _ga_ZTN04G3PEQ | .maib.md | 2 ani |
| _ga_HJQLEW1VTE | .maib.md | 2 ani |
| _ga_12NC3P4G44 | .maib.md | 2 ani |
| _ga_KJF4CKFZS4 | .maib.md | 2 ani |
| _ga_R2B19RE6YQ | .maib.md | 2 ani |
| _ga_K3FGZ54NSY | .maib.md | 2 ani |
| _ga_VTD7CXNVJG | .maib.md | 2 ani |
Permit site-ului să rețină alegerile și preferințele tale, precum limba selectată sau setările de afișare. Astfel, îți putem oferi o experiență mai relevantă și adaptată nevoilor tale.
| name | domain | expiration |
|---|---|---|
| CLID | www.clarity.ms | 1 an |
| MUID | .clarity.ms | 1 an |
| _clck | .maib.md | 1 an |
Ne ajută să îți afișăm reclame mai relevante și să măsurăm eficiența campaniilor publicitare. Aceste cookie-uri pot urmări interacțiunile tale cu site-ul și pot fi utilizate și de partenerii noștri de publicitate.
| name | domain | expiration |
|---|---|---|
| IDE | .doubleclick.net | 13 luni |
| APISID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| SAPISID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| __Secure-1PAPISID | .google.com / .google.md | 2 ani |
| __Secure-3PAPISID | .google.com / .google.md | 2 ani |
îți mulțumim că ne ajuți să fim mai buni
*Acest grafic este orientativ. Calculele sunt aproximative și pot varia în funcție de numărul zilelor în lună, data acordării creditului și cea a plății pentru credit. În cazul în care rata dobânzii nu este fixă, dar flotantă, datele incluse în grafic vor rămâne valabile numai până la următoarea modificare a ratei dobânzii aferente creditului.