​Experienţa Centrului „MAIB Studio Avanti” – un exemplu de succes studiat de reprezentanţii mai multor ţări

„MAIB Studio Avanti” şi la Erevan. Recent în Armenia s-a desfăşurat “Forumul iniţiativelor inovative în angajarea tinerilor şi antreprenoriat din cadrul ţărilor Parteneriatului Estic”, iar reprezentantul Moldova Agroindbank a fost invitat pentru a prezenta practica de succes de implicare a sectorului bancar în susţinerea tinerilor prin organizarea unui Centru dedicat pentru şi despre tineri.  

Evenimentul a adunat reprezentanţi ai Guvernului, mediului de afaceri şi ONG-uri  din Armenia, Georgia şi Moldova, care au drept misiune dezvoltarea politicilor, programelor, proiectelor pentru integrarea economică a tinerilor.

„Experienţa „MAIB Studio Avanti” a provocat interes din perspectiva implicării unei bănci comerciale în susţinerea tinerilor din ţară prin programele de curs desfăşurate şi prin platforma oferită, Centrul devenind un loc de întâlnire pentru tineri. Un asemenea Centru este o iniţiativă nemaiîntâlnită în ţările din regiune, iată de ce subiectele referitor la aspectele organizatorice, programe şi politica de responsabilitate socială corporativă a MAIB au suscitat interesul audienţei. Am fost apreciaţi ca un exemplu de succes de ţările participante, iar acesta este încă un argument că tot ceea ce realizăm în cadrul Centrului este valoros şi vom continua să oferim tinerilor experienţe şi informaţii de calitate”, a declarat Marina Covalciuc, manager dezvoltare şi evaluare randament în cadrul Moldova Agroindbank.

„MAIB Studio Avanti” a fost înfiinţat în noiembrie 2017, iar între timp peste 500 de copii şi tineri au participat la cursurile organizate de experţii bancari. Acestea sunt axate pe subiecte de educaţie financiară, atragerea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea afacerii, produse bancare inovative pentru antreprenori, precum şi leadership şi orientare în carieră. 

Activitatea Centrului se înscrie în politica de responsabilitate socială corporativă a Moldova Agroindbank, în cadrul căreia banca susţine un şir de proiecte educaţionale şi economice pentru tineri, cum ar fi „Burse pentru Viitorul Tău”, „Burse de Merit”, Concursul Naţional de Business Planuri pentru Tineri, Săptămâna Educaţiei Financiare etc.  

„Forumul iniţiativelor inovative în angajarea tinerilor şi antreprenoriat din cadrul ţărilor Parteneriatului Estic” este organizat în cadrul proiectului ”Sprijinirea participării economice a tinerilor excluşi din ţările Parteneriatului Estic - STEP”, implementat de către Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, Asociaţia Tinerilor Progresişti din Armenia şi organizaţia SYSCALL din Georgia, fiind susţinuţi, prin grant, de către Forumul Societăţii Civile din Parteneriatul Estic. 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok