Chat
Chat
maibank
0.0
Download
maib business
Download

Maib și Mastercard, parteneri principali ai celei de-a XXV-a ediții a Zilei Naționale a Vinului

Vinul Moldovei, tradițiile și oamenii care duc acest meșteșug mai departe vor fi celebrați, în acest an, într-o ediție aniversară a Zilei Naționale a Vinului, desfășurată sub genericul „Vinul care ne unește”. Pe 3 și 4 octombrie, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va deveni locul de întâlnire pentru iubitorii vinului, producătorii locali și vizitatorii din țară și de peste hotare.

Maib și Mastercard sunt partenerii principali ai ediției aniversare, susținând de 9 ani un eveniment care promovează Vinul Moldovei, producătorii locali și un sector important pentru economia Republicii Moldova.

Pentru maib, susținerea sectorului vitivinicol înseamnă mai mult decât sprijinirea unui eveniment emblematic. Înseamnă susținerea antreprenorilor, producătorilor locali și a unei industrii care duce numele Republicii Moldova peste hotare. Astăzi, peste 183 de companii din lanțul valoric vitivinicol au o relație activă cu maib, iar companiile deservite de bancă generează 61,6% din vânzările industriei vitivinicole din Moldova.

Impactul se vede și în dezvoltarea afacerilor și a comunităților: companiile partenere ale maib asigură aproximativ 4150 de locuri de muncă, reprezentând aproape 57% din forța de muncă a întregului lanț valoric vitivinicol. În perioada ianuarie 2025 – septembrie 2026, maib a acordat sectorului 369 de milioane de lei finanțare, dintre care 160 de milioane de lei pentru investiții - resurse direcționate către dezvoltarea și extinderea afacerilor.

Prin acest parteneriat, maib și Mastercard contribuie la promovarea unui eveniment care îmbină tradiția cu inovația și cultura cu spiritul antreprenorial.

Macar Stoianov, Vicepreședinte maib, a subliniat:

„Sectorul vitivinicol este una dintre industriile care reprezintă Moldova în lume. În spatele fiecărei sticle de vin se află muncă, investiții, tradiție și oameni care dezvoltă afaceri aici, acasă. Ne bucurăm să fim, împreună cu Mastercard, parteneri principali ai ediției aniversare a Zilei Naționale a Vinului și să susținem o sărbătoare care aduce în prim-plan valoarea Vinului Moldovei și a celor care îl produc.”

Irina Untila, Vicepreședinte, Country Manager Mastercard în Moldova:

„Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, tradițiile autentice au o valoare aparte. Vinul Moldovei este o expresie a identității, culturii și ospitalității care ne definesc și ne aduc împreună. Suntem mândri că, alături de maib, susținem Ziua Națională a Vinului, o sărbătoare care promovează patrimoniul și valorile țării noastre și face cunoscută Moldova dincolo de hotarele sale.”

Ediția din acest an reunește peste 100 de producători și propune vizitatorilor un program dedicat descoperirii vinului Moldovei: degustări, sesiuni ale Școlii Vinului cu somelieri și experți certificați, lansări și ediții limitate, asocieri de vin și gastronomie, produse tradiționale, muzică live și activități culturale.

Ediția aniversară vine și cu un dress code inspirat din culorile vinului Moldovei: roșu, bordo și violet intens, prin care participanții sunt invitați să aducă spiritul sărbătorii și în propriile ținute.

În acest an, sărbătorirea vinului Moldovei se extinde pe parcursul unei săptămâni, oferind mai multe oportunități de a descoperi vinurile și producătorii din Republica Moldova.

Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerilor instituționali: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Culturii al Republicii Moldova și al partenerilor principali maib și Mastercard.

Tu conduci. maib