timpul.md: Succesele să ne unească mereu!

Dragi prieteni,

Anul 2011 a fost un an al evenimentelor remarcabile, dar şi al încercărilor, inclusiv pentru banca noastră.

Odată cu aniversarea a 20-a a independenţei statului, Moldova Agroindbank şi-a sărbătorit şi ea jubileul de 20 de ani de activitate. În această perioadă istorică, prin activitatea sa, banca şi-a adus aportul simţitor la dezvoltarea social-economică şi la aprofundarea relaţiilor ţării noastre cu partenerii financiari externi, la promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internaţional. Suntem recunoscători tuturor clienţilor care au fost şi sunt întreaga această perioadă alături de noi.

Anul 2011 a demonstrat justeţea politicii de dezvoltare strategică a băncii, fapt ce şi-a găsit expresia şi în rezultatele financiare bune, consolidându-i poziţia de lider şi locul care-i revine binemeritat pe piaţa bancară autohtonă. Reputaţia ne-am făurit-o cu aportul Dumneavoastră, de aceea sunteţi parte indispensabilă a istoriei de succes de două decenii, numită Moldova Agroindbank.

Banca noastră pe bună dreptate este apreciată astăzi ca un pilon al sistemului bancar din Republica Moldova. Este meritul colectiv al clienţilor, echipei manageriale şi acţionarilor. Îmi exprim gratitudinea şi aş dori ca şi în anul 2012 să ne bucurăm de aceeaşi coeziune care reprezintă temelia activităţii reuşite a businessului băncii şi afacerilor Dumneavoastră.

Am întrunit, la sfârşit de an, o cifră-record de clienţi – peste 650 mii de persoane fizice şi juridice. Vă mulţumim tuturor pentru încredere şi vă asigurăm cu toată responsabilitatea unei bănci solide şi sigure că nu veţi regreta niciodată opţiunea făcută pentru Moldova Agroindbank.

Le mulţumim partenerilor interni şi externi, de fidelitatea cărora ne-am convins o dată în plus prin atitudinea şi abordarea lor a încercărilor pe care le-am trăit şi care au reconfirmat corectitudinea relaţiilor noastre reciproce.
Se ştie că unde-s mulţi puterea creşte. Vă doresc ca în anul care vine să aveţi multă putere pentru a rezista provocărilor, pentru a continua să creaţi valori, împărtăşindu-le cu oamenii dragi. Vă asigurăm de întreaga disponibilitate a băncii noastre pentru colaborare şi ne dorim ca încrederea, cu care ne-aţi învestit acum 20 de ani, şi rezultatele pe care le-am obţinut împreună să ne unească mereu. La anul şi la mulţi ani!

Cu drag, Natalia Vrabie,
Preşedinte Moldova Agroindbank

Citește articolul: Succesele să ne unească mereu!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok