Cashback-ul în luna mai 2013 a constituit 5.312 lei, iar în martie 2016 – peste 110 mii lei - Boris Foca (Pay&Save)

Fondatorul proiectului Pay&Save, directorul „International Loyal Transfer” SRL, Boris Foca, a acordat un interviu pentru bancamea.md în cadrul căruia a vorbit despre proiectul Pay&Save şi evoluţia acestuia în primii 3 ani, despre cum are loc procesul de cashback şi avantajele pentru deţinătorii de carduri Moldova Agroindbank.

- Bună ziua dl Boris, mai întâi de toate spuneţi-ne ce înseamnă Pay&Save şi cum s-a născut ideea acestui proiect în Republica Moldova?
Boris Foca: Proiectul Pay&Save – este un proiect absolut inovaţional pe piaţa bancară, ce constă în fidelizarea unei comunităţi de persoane, şi anume deţinătorii de carduri Moldova Agroindbank, care beneficiază de diverse reduceri. Proiectul numit „Pay&Save” este o premieră pentru Republica Moldova şi reprezintă unul din cele mai inteligente şi avantajoase programe de reduceri aplicate la nivel internaţional. Prin caracterul său unic, proiectul „Pay&Save” reprezintă un nou instrument de economisire a mijloacelor băneşti - simplu, motivant şi atractiv. Graţie acestui proiect, cardurile emise de Moldova Agroindbank au devenit în mod automat carduri de reduceri, garantînd discounturi importante la cele mai diverse mărfuri şi servicii, oferite de către partenerii comerciali ai proiectului. Caracterul inovator al proiectului rezidă în conceptul de „cashback”, în traducere din engleză - „bani înapoi”, concept care permite deţinătorilor de carduri bancare să-şi suplinească conturile de card, obţinînd înapoi o parte din banii cheltuiţi la cumpărături.

- De ce anume Moldova Agroindbank? Proiectul poate fi extins şi pentru clienţii altor bănci din Moldova?
- Pentru că Moldova Agroindbank este liderul sistemului bancar al Republicii Moldova. În calitate de bancă universală, Moldova Agroindbank prestează o gamă variată de produse şi servicii de calitate, atît persoanelor fizice, cît şi celor juridice. Moldova Agroindbank a obţinut rezultate remarcabile, creîndu-şi în cei 25 de ani de activitate o reputaţie excelentă printre clienţii şi partenerii săi, graţie stabilităţii financiare, rentabilităţii capitalului şi a managementul corporativ eficient. Moldova Agroindbank şi-a construit un nume atît în ţară cît şi peste hotarele ei. Proiectul Pay&Save este doar pentru deţinătorii de carduri Moldova Agroindbank.

- Proiectul a fost lansat în primăvara lui 2013. Cum a evoluat Pay&Save în primii 3 ani? Care este dinamica dezvoltării proiectului în ceea ce priveşte numărul de beneficiari, volumul de cashback şi numărul de parteneri?
- Dinamica creşterii este foarte bună, şi este într-o creştere continuă. Atât numărul de utilizatori, cât şi numărul de parteneri este în creştere, la fel şi numărul de tranzacţii şi valoarea cashback-ului. MAIB, în anul 2013, a avut circa 250 mii de deţinători de carduri, iar astăzi - mai mult de 400 de mii. Cashback-ul în luna mai 2013 a constituit 5.312 lei, iar în martie 2016 - peste 110 mii lei. Numărul de parteneri în anul 2013 a fost aproximativ 20, iar în anul 2016 - mai mult de 100 de parteneri.

- Clientul final, deţinătorul cardului de la Moldova Agroindbank, ce trebuie să facă ca să beneficieze de reducerile pe care le oferiţi şi nemijlocit să primească banii înapoi pe card? Cum are loc acest proces? Clientul primeşte imediat banii înapoi sau periodic (o dată pe săptămână/lună)?

- Clientul, deţinătorul cardului de la Moldova Agroindbank, trebuie să se folosească de fiecare dată pentru a achita cumpărăturile sau serviciile la partenerii proiectului Pay&Save. Odată ce suma reducerilor acumulate va atinge 30 de lei, banii vor fi transferaţi pe contul de card. Cashback-ul se transferă periodic, de 2 ori pe lună (după data de 15 şi după data de 31).

- Care sunt avantajele pentru partenerii Pay&Save? Ce câştigă ei de la colaborarea cu Dvs.?
- Avantajele colaborării cu Pay&Save sunt:
1. Clienţi noi. Odată cu semnarea contractului de parteneriat cu compania Loyal, automat îşi suplinesc lista cu 400.000 de potenţiali cumpărători, care în prezent sunt deţinători de carduri Moldova Agroindbank.
2. Publicitate suplimentară. Fiind partener Pay&Save, automat vor dispune de un spaţiu publicitar gratuit pe site-ul www.paysave.md şi în revista ”Pay&Save”
3. Nu e nevoie de un card propriu de discount. Orice card de la Moldova Agroindbank va deveni şi card de discount.
4. Fidelizarea clientelei. Noi depunem eforturi să fidelizăm membrii Pay&Save, să câştigăm clienţi noi, să-i reactivăm pe cei vechi şi să-i menţinem pe clienţii existenţi.
5. Oportunitatea de a face faţă concurenţei. Compania Loyal îşi propune să lucreze cu doar 50% din agenţii comerciali din ţară din toate domeniile, pentru a încuraja concurenţa.
- Numiţi partenerii Pay&Save care se bucură de cel mai mare succes în rândul deţinătorilor de carduri de la MAIB.
- Vizaje Nica, Fourchette, FoxMart, Michelin, magazinul Bata, Ecco, Moldeco, barul Mojito, Taxi Blues şi alţii.
- Care sunt planurile de viitor pentru Pay&Save? Ce planificaţi pentru perioada 2016-2017? Vor fi surprize sau promoţii pentru clienţii proiectului?
- Pe viitor, ne propunem să ne dezvoltăm şi să creştem numărul partenerilor şi posesorilor de carduri MAIB. De asemenea, ne propunem să organizăm diverse activităţi de marketing: loterii, bonusuri, cadouri şi certificate, de exemplu - promoţii de Paşti, 1 iunie, etc.
- Vă mulţumim şi vă dorim succes!

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok