Chat
Chat
maibank
0.0
Download
maib business
Download

Maib și UNICEF semnează un acord de parteneriat. O nouă grupă de creșă va fi deschisă în orașul Hîncești

Maib continuă să investească în viitorul copiilor și al comunităților din Moldova, printr-un nou parteneriat semnat cu UNICEF Moldova. În curând, la Grădinița nr. 5 din Hîncești va fi deschisă o grupă de creșă modernă destinată copiilor cu vârste între 1,6 și 3 ani, oferind un mediu sigur, incluziv și stimulativ pentru dezvoltarea timpurie.

Cu suportul financiar al maib, noua grupă va fi dotată cu mobilier modern, jucării educaționale și materiale didactice adaptate nevoilor de învățare timpurie. Spațiul va oferi condiții confortabile, sigure și incluzive, conforme cu standardele recomandate de UNICEF, pentru a susține dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.

Giorgi Shagidze, Președintele maib, a declarat: 

„La maib, credem că viitorul Moldovei începe cu investiții în educație de calitate și oportunități de dezvoltare pentru fiecare copil. Parteneriatul nostru cu UNICEF este mai mult decât o inițiativă socială, este o investiție în potențialul uman al țării. Împreună, îi ajutăm pe copii să învețe într-un mediu sigur, pe părinți să se dezvolte profesional și pe comunități să prospere.”

Maha Damaj, Reprezentanta de Țară UNICEF în Moldova, a subliniat: 

„Accesul la servicii de îngrijire timpurie este esențial pentru dezvoltarea copiilor, dar și pentru participarea părinților, în special a mamelor, pe piața muncii. Prin acest parteneriat, arătăm că atunci când sectorul privat, autoritățile locale și UNICEF lucrează împreună, putem aduce schimbări reale în comunități.”

Proiectul de la Hîncești este implementat în cadrul platformei Business Advisory Board, lansată de UNICEF pentru a stimula implicarea sectorului privat în acțiuni sociale și comunitare. Prin această platformă, UNICEF promovează o formulă inovatoare de cofinanțare, care combină contribuțiile donatorilor, ale autorităților locale și ale mediului de afaceri pentru dezvoltarea infrastructurii de îngrijire a copiilor. 

Noua grupă de creșă va deveni un model replicabil de parteneriat public-privat, demonstrând cum investițiile coordonate pot genera impact social durabil pentru copii, părinți și comunități.

Această inițiativă se înscrie în angajamentul maib de a sprijini proiecte sustenabile, în special în domeniile educației, incluziunii și dezvoltării comunitare.  Menționăm că această inițiativă completează o serie amplă de proiecte susținute de maib în domeniul educației, precum dezvoltarea Rețelei Școlilor Model din țară, Tekwill Junior Ambassadors, STEAM Challenge, ABC- edarul egalității, parteneriatele cu instituțiile de învățământ superior, programele dedicate dezvoltării competențelor financiare și digitale ale noii generații etc.

Tu conduci. maib

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok