Maib dă start înscrierilor pentru programul IT Internship, dedicat celor care își doresc să înceapă o carieră sau să se reprofileze în domeniul fintech. Programul este disponibil pentru următoarele roluri:
- System Analyst
- QA Engineer
- UX/UI Designer
- .NET & Java Developer
- Mobile Developer (iOS și Android)
Inițiativa se adresează studenților din anul terminal ai facultăților IT, dar și persoanelor din alte domenii care își doresc o schimbare în carieră și vor să exploreze un traseu profesional plin de oportunități în industria bancară digitală.
Despre program
IT Internship maib este un program plătit, conceput pentru a forma o nouă generație de specialiști IT, capabili să transforme datele în decizii, să înțeleagă arhitectura sistemelor bancare și să lucreze cu instrumente utilizate în industria financiară.
Stagiul se desfășoară offline, pe o perioadă de 6 luni, cu un program de 5 zile pe săptămână, câte 4 ore pe zi.
Ce vor învăța participanții
- Vor afla cum funcționează ecosistemul IT dintr-o bancă digitală, de la idee la implementare.
- Vor obține abilități practice prin lucrul la proiecte reale, alături de specialiști cu experiență.
- Vor învăța să colaboreze în echipe multidisciplinare, folosind metodologii și instrumente utilizate în industria fintech.
- Vor dezvolta o gândire analitică, orientată spre soluții, aplicabilă în contexte de business reale.
- Vor descoperi bune practici de calitate, securitate și experiență a utilizatorului în dezvoltarea produselor digitale.
- Își vor construi o bază solidă pentru o carieră în IT și banking digital, indiferent de rolul ales.
Etapele programului
- 09 – 28 ianuarie 2026: înscrierea candidaților pe pagina https://www.maib.md/ro/it-internship
- 29 ianuarie: concursul de selecție
- 30 ianuarie 2026: anunțarea finaliștilor
- 09 februarie 2026: startul oficial al programului
Înscrierile se fac online, iar toate detaliile și formularul de aplicare sunt disponibile pe maib.md. Aplică acum și fă primul pas spre o carieră în IT!
Maib este cel mai apreciat angajator din țară, clasat pe locul 1 în „Topul angajatorilor 2025 din Republica Moldova”, conform wherewework.md. De asemenea, banca a fost inclusă în TOP 10 cei mai buni angajatori din țară, conform studiului „Employer Brand Perception Survey 2024”, realizat de AXA Management Consulting.
Tu conduci. maib
maibank
maib business app
online loans – legal entities
internet banking - individuals
new internet banking - maib business
internet Banking - BankFlex