Maib, liderul sectorului bancar din Republica Moldova, reconfirmă parteneriatul său durabil cu Cooperativa de Întreprinzător Agrostoc, unul dintre cei mai importanți furnizori de inputuri și soluții agricole din țară.
Colaborarea dintre maib și Agrostoc susține fermierii prin acces facil atât la produse agricole esențiale, cât și la finanțări flexibile, adaptate sezonului agricol și provocărilor din domeniu.
Prin intermediul parteneriatului, fermierii pot achiziționa toate produsele din portofoliul oferit de Agrostoc, beneficiind, simultan, de condițiile preferențiale de creditare oferite de maib cu dobânda 0%.
Avantajele finanțării maib pentru fermieri
Maib pune la dispoziția fermierilor soluții financiare rapide și eficiente pentru acoperirea necesităților curente, ajutându-i să-și mențină ritmul lucrărilor și să gestioneze mai ușor cheltuielile sezoniere.
Beneficii cheie:
- dobândă 0% pentru 3, 6 sau 9 luni
- comision 0%
- fără gaj pentru sume de până la 2,5 milioane lei
- aprobare rapidă – în doar 2 ore
Fermierii pot obține finanțare pentru:
- achiziția inputurilor necesare lucrărilor de sezon;
- completarea stocurilor pentru protecția și nutriția culturilor;
- asigurarea continuității activităților agricole în perioade critice.
Proces simplu și eficient:
- alegeți produsele necesare din magazinele Agrostoc;
- solicitați un credit maib direct în magazin sau online;
- primiți aprobarea rapid și continuați activitățile fără întreruperi.
Despre Agrostoc
Fondată în 2001, Cooperativa de Întreprinzător Agrostoc este cea mai mare cooperativă agricolă din regiune. Aceasta reunește aproape 150 de membri și gestionează 30 de magazine agricole la nivel național.
Cooperativa pune la dispoziția fermierilor:
- pesticide, fertilizanți, stimulatori de creștere, semințe de câmp și legumicole;
- servicii de achiziție și export al producției agricole;
- producerea semințelor marca Agrostoc și pentru export;
- testări agrochimice și recomandări tehnice;
- loturi demonstrative și pachete tehnologice;
- instruiri de specialitate și monitorizarea culturilor.
Agrostoc colaborează cu companii internaționale precum Adama, Bayer, Corteva, FMC, Compo Expert, Nufarm, L’Gobbi, asigurând acces la produse agricole moderne și eficiente. Printre realizările recente se numără construirea primei hale din Moldova pentru tratarea cu inhibitori a îngrășămintelor azotoase și achiziția unui elevator modern de 25.000 tone în orașul Drochia.
Sergiu Statii, Șef al Departamentului Creditare Business Banking la maib:
„Agricultura este un sector vital pentru economia Moldovei, iar parteneriatul maib cu Agrostoc reconfirmă angajamentul nostru de a susține fermierii în mod real și constant. Prin soluții financiare flexibile și acces rapid la resurse agricole esențiale, oferim fermierilor stabilitatea necesară pentru a-și continua lucrările și a investi în dezvoltarea propriilor afaceri. Agrostoc este un partener de încredere, iar împreună consolidăm un ecosistem care pune în centru fermierul și nevoile sale. La maib credem în forța colaborării și vom continua să sprijinim progresul durabil al agriculturii din Republica Moldova.”
Tu conduci. maib
maibank
maib business app
online loans – legal entities
internet banking - individuals
new internet banking - maib business
internet Banking - BankFlex